ANAF Sibiu anunță modalitatea prin care va recupera banii datorați de Klaus Iohannis

ANAF Sibiu anunță modalitatea prin care va recupera banii datorați de Klaus Iohannis Carmen Iohannis și Klaus Iohannis. Sursa foto: Arhiva EVZ

ANAF Sibiu a venit cu explicații în ceea ce privește recuperarea banilor obținuți de familia Iohannis din chirii. Mai exact, preşedintele instituției, Radu Ioan Dobre, a declarat că mai întâi vor merge pe calea amiabilă.

ANAF Sibiu nu poate face nimic deocamdată

Preşedintele ANAF Sibiu, Radu Ioan Dobre, a explicat că statul vrea să ştie exact câţi bani a caştigat preşedintele Iohannis din chiria imobilelor obţinute ilegal.

Întrebat de ce nu poate în momentul de față să recupereze cei 300.000 de euro de la soții Iohannis, Radu Ioan Dobre a răspuns că „obligația se referă la faptul, că de obicei într-o decizie apare: „Obligă/ dispune ca AJFP Sibiu să recupereze veniturile din chirii”. La acest aspect mă refeream, nu că nu suntem obligați prin lege”

Deși există din 2015 o decizie definitivă, până în 2024, ANAF nu a putut face nimic pentru a obține toate actele în așa fel încât să recupereze suma, a constatat jurnalistul de la Antena 3. Dar șeful ANAF a explicat că „Din 2015 până acum, am reprezentat în o grămadă de procese aflate pe rolul instanțelor și, iată, am reușit să obținem o hotărâre favorabilă”.

Radu Ioan Dobre, despre încurcătura cu certificatele de moștenitor

Întrebat de ce în aceeași zi în care Înalta Curte stabilește termenul de proces pentru Iohannis, adică în iunie, tot în aceeași zi, ANAF face o altă cale de atac la Tribunalul Sibiu. De ce nu ați mai așteptat trei luni de zile ca să aflați decizia Înaltei Curți și ați mai deschis un litigiu în instanță?

Radu Ioan Dobre a răspuns: Pentru că așa am câștigat timp. Dar jurnalistul îl contrazice și spune: „Nu ați câștigat. Acum, după Înalta Curte, trebuie să așteptați decizia de la Tribunalul Sibiu”.

Șeful ANAF: „Nu, nu neapărat. Pentru că acel certificat de moștenitor 7, cu care trebuie să suplimentăm certificatul de moștenitor nr. 168, nu era anulat în nicio hotărârea de instanța pronunțată până în prezent. Practic acel certificat de moștenitor este încă valid”.

Direcția Generală a Finanțelor Publice SibiuANAF Sibiu nu poate face nimic deocamdată . Sursa foto: sibiucityapp.ro.

ANAF Sibiu nu poate recupera banii de la familia Iohannis

La întrebarea că acum, practic ANAF Sibiu nu puteți face recuperarea banilor, Radu Ioan Dobre a explicat „Bineînțeles că nu putem face, pentru că această suma, și opinia noastră este confirmată de Ministerul de Finanțe și toate structurile noastre superioare, nu se poate face recuperare decât de proprietarul recunoscut prin lege. În momentul în care statul român va fi proprietarul acestui imobil, va putea face recuperarea sumei.

Mai mult, Radu Ioan Dobre a declarat că nu se poate face nimic deoarece „Nu avem hotărârea. Nu. Întâi să vedem motivarea, să ajungem în posesia ei”. Radu Ioan Dobre a mai subliniat faptul că vor analiză veniturile obtinite în perioada în care s-a închiriat acest imobil și trebuia să figureze statul român în cartea funciară.

Întrebat care este suma pe care trebuie recuperată de la soții Iohannis, Radu Ioan Dobre: „Nu v-o pot da, pentru că este secret fiscal. Despre procedura pe care o vor aplica în cazul acesta, șeful ANAF Sibiu a spus că „În toate cazurile noi mergem, în prima fază, pe calea amiabilă. O notificare”, a concluzionat el, potrivit antena3.ro.