Funcţionarii ANAF ar putea fi obligați să discute cu datornicii înaintea executării silite. Ei riscă amenzi mari dacă nu respectă termenele pentru trimiterea comunicărilor şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii, prevede o propunere legislativă depusă la Senat la finalul acestei săptămâni.
Funcționarii ANAF riscă amenzi mari
Proiectul stabileşte că nerespectarea de către organele fiscale a obligaţiei de a organiza întâlnirea cu contribuabilul în vederea demarării procedurii de mediere va fi considerată drept contravenţie şi va fi pedepsită cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei, amenda urmând să fie aplicată funcţionarilor ce aveau obligaţia de a îndeplini procedura.
Mulți contribuabili, executați abuziv
„Există foarte multe situaţii în care contribuabilii sunt executaţi abuziv de către organul fiscal, fără să existe clarificarea obligaţiei fiscale înscrise în somaţie. În astfel de cazuri, contribuabilul are dreptul să solicite, conform legii, iniţierea procedurii de mediere, pe parcursul căreia executarea silită se suspendă, însă adesea ANAF ignoră pur şi simplu termenele legale prevăzute pentru această procedură. De cele mai multe ori, victimele acestei încălcări a legii de către organele fiscale/ANAF sunt, în majoritate, persoane cu venituri mici, vârstnici cu pensii infime, familii cu mai mulţi copii, familiile monoparentale, etc categorii care nu îşi permit sa apeleze la consultanţă de specialitate sau la avocaţi”, afirmă senatorul Cristian Bordei, inițiator al propunerii legislative.
După depunerea procedurii de mediere, executarea silită încetează până la finalizarea medierii. Cu toate astea, există și funcționari care nu răspund în termen, luni de zile sau niciodată, drept pentru care executarea silită continuă, fără a da contribuabilului posibilitatea de a aduce clarificări. Plătitorul de taxe are la dispoziţie 15 zile să iniţieze procedura de mediere, pentru a aduce clarificări. Procedura opreşte executarea silită.
Ce obligații au funcționarii ANAF
Funcționarii trebuie să răspundă la notificarea de mediere în maximum 10 zile şi să organizeze întâlnirea de mediere cu contribuabilul, procedură finalizată prin încheierea unui proces-verbal în care se consemnează soluţiile identificate. Ulterior, contribuabilul are 15 zile să plătească sumele datorate, iar dacă nu o face, funcționarii continuă măsurile de executare silită.
„Desigur, nu există nicio explicaţie pentru faptul că încălcarea termenelor de către organele fiscale nu este sancţionată şi nu există sancţiuni pentru organul fiscal care omite să-şi îndeplinească obligaţiile”, este de părere inițiatorul proiectului de lege, potrivit Agerpress.