Agenția Națională de Administrare Fiscală a suplimentat numărul de documente pe care le acceptă pentru înregistrarea de la distanță în Spațiul Privat Virtual (SPV), se arată într-un comunicat al ANAF.
Aprobarea înrolării în mediul electronic în Spațiul Privat Virtual a persoanelor fizice, care se înregistrează cu nume utilizator și parolă, se realizează prin identificarea cu numerele atribuite următoarelor noi documente:
- Notificarea privind destinația sumei de 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult (emise începând cu data de 05.03.2018)
- Notificare privind nedepunerea în termen a Declarației privind venitul asigurat la sistemul public de pensii (emise începând cu data de 09.10.2017)
- Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi__de către persoana fizică sosită în România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (emise începând cu data de 07.04.2020)
- Notificare privind îndeplinirea condiţiilor de rezidenţă potrivit prevederilor art. 7 şi art. 59 din Codul fiscal sau ale Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi __de către persoana fizică plecată din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (emise începând cu data de 07.04.2020)
- Notificare privind nedepunerea în termen a declarației de venit (emise începând cu data de 09.01.2017)
- Notificare privind nedepunerea la termen a declarației de impunere (emise începând cu data de 09.01.2017)
Rămân valabile și următoarele documente:
a- decizie de impunere – emisă începând cu anul 2013
b-decizie referitoare la obligaţii de plată accesorii - emisă începând cu anul 2013
c-somație - emisă începând cu data de 01.01.2015
d-numărul scrisorii primită în anul 2018 de la Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la înrolarea în acest serviciu.
Potrivit ANAF, Spațiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică.
SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale.
Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.
Contribuabilii, persoane fizice sau juridice, care dețin certificat digital calificat pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV.
Persoanele fizice, care nu dețin un certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea și pe bază de nume de utilizator și parolă. Acestea, pentru a se înregistra în Spațiul Privat Virtual fără a mai fi necesară deplasarea pentru autentificare la sediile ANAF, au posibilitatea de a opta ca autentificarea să se realizeze în mediul electronic, în baza unor documente emise de Ministerul Finanțelor Publice și/sau ANAF