Ana Popovic a intrat în topul celor mai sexy chitariste şi cântăreţe de blues din lume
- Daniel Teodoreanu
- 29 februarie 2016, 23:28
Considerată una dintre cele mai bune chitariste din lume la ora actuală, o ”zeiţă” a acestui instrument, comparată adesea cu Jimi Hendrix, sârboaica Ana Popovic, pe care publicul din Capitală o va putea vedea în concert pe 23 mai, la TNB, a intrat şi în topul celor mai sexy cântăreţe de blues şi chitariste din lume conform unui clasament realizat de www.guitarworld.com.
Compozitoare, autoare de versuri, cântăreaţa şi singura chitaristă acceptată să cânte în turneul ”Experience Hendrix” alături de nume ca Buddy Guy, Bootsy Collins, Brad Whitford (Aerosmith), Jonny Lang, Kenny Wayne Shepherd şi Zakk Wylde, Ana Popovic a impresionat publicul din Statele Unite şi Europa şi printr-o prezenţă extrem de ”hot” pe scenă.
Cântăreaţa care a apărut pe coperta albumului sau ”Unconditional” (care s-a aflat timp de nouă săptămâni în topul primelor 10 albume din Billboard Blues) acoperită doar cu o chitară, se remarcă prin ţinute foarte feminine pe scenă, conform unui comunicat de presă.
S-a spus în presă de dincolo de Ocean că Ana Popovic oferă publicului un show de “hot blues”. Însă Ana Popovic, considerată o forţă în lumea bluesului actual, preferă să vorbească mai mult despre muzica sa şi mesajul pe care-l transmit versurile cântecelor decât despre impresionanta prezenţă scenică.
De cinci ori nominalizată la Blues Music Awards, sârboaica Ana Popovic a cântat pe aceeaşi scenă cu giganţi ai genului ca Buddy Guy, Taj Mahal, şi B.B. King. Născută într-o familie de muzicieni din Belgrad, Ana Popovic mărturiseşte că pe scenă trăieşte o experienţă unică: ”Este un loc magic pentru mine! Sunt atât de concentrată pe sunet, iar acea eliberare formidabilă de energie din muzică îmi da un sentiment incredibil! Nu mai există nimic altceva. Nu aş fi capabilă să-mi observ prietenii nici dacă ar sta în faţa mea”, a spus Ana.
Cântăreaţa a dezvăluit şi faptul că versurile cântecelor sale sunt o parte foarte importantă a mesajului pe care îl transmite prin muzică: ”Sunt ca o oglindă pentru sufletele noastre, temerile pe care le avem sau lucrurile care ne inspiră. Versurile sunt o parte uriaşă a muzicii mele. Cu ajutorul lor ajung mai uşor la public, dar uneori au şi un rol politic important. Am crescut în Serbia pe vremea lui Milosevic, când oamenii nu îndrăzneau să spună multe lucruri. Dar oamenii pot exprima prin muzică ceea ce altfel nu au curajul să rostească”, mai spune Ana Popovic.
Biletele la concertul din 23 mai, de la TNB, ora 20.00, pot fi achiziţionate de pe www.vreaubilet.ro şi de la locul evenimentului. În perioada 1-8 martie, fanii pot cumpăra biletul cu inimioară care le va aduce o reducere de 18% pentru toate spectacolele organizate de Vreau Bilet: Ana Popovic, Vitas, The Masterpiece Experience şi Julio Iglesias la Iaşi.