Amintiri în pandemie. Primul contact al lui Raed Arafat cu România

Amintiri în pandemie. Primul contact al lui Raed Arafat cu România

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre prima sa experință de care a avut parte atunci când a sosit în România.

 

Invitat într-o emisiune la Digi24, Raed Arafat a răspuns precis tuturor întrebărilor legate de viața sa personală. Acesta a povestit ce s-a întâmplat atunci când a venit să studieze medicina în România.

„Sunt oameni foarte ok, dar cu reguli foarte ciudate”, a spus Raed Arafat despre prima părere pe care a avut-o despre români atunci când s-a mutat din Siria în România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când a intrat în România, șefului DSU i s-a cerut 50 de dolari pentru o cursă, în anul 1981.

Raed Arafat a venit în România plin de speranțe și cu dorința să studieze medicina.

„După doi ani de stat în România am aflat că am fost acceptat în Statele Unite”, a mărturisit șeful DSU, specificând faptul că a regretat ulterior că nu a mers în America.

Șeful DSU are două surori. Una dintre acestea este medic spitalul american din Dubai.

Arafat nu a uitat însă să vorbească și despre conditiile actuale. El spune că masca (în spațiile închise), igiena și distanțarea, rămân principalele măsuri de protecție împotriva răspândirii coronavirusului.

„Nerespectarea regulilor de prevenire poate să ducă la creşteri care sunt dincolo de controlul nostru şi să nu putem să mai stăpânim situaţia. Ne-am aşteptat la creşteri, toată lumea ştia că relaxarea aduce creşteri, dar depinde aceste creşteri cât de persistente sunt, cât de abrupte sunt şi care este impactul lor pe sistemul sanitar”, a mai adăugat şeful DSU.

În lipsa acestui act administrativ, starea de alertă, nu am mai avea cum să obligăm pe nimeni să poarte mască în spațiile închise „decât dacă se emite o lege specială de port al măștii”, a explicat secretarul de stat în MAI. „Renunțarea la mască, acum, în contextul în care în spațiile închise încă există un risc major de transmitere, ar fi prea devreme și prea periculos".