Ion Jianu povestește în cartea sa, „MARIN SORESCU, în anticamera NOBEL”, Editura Gracious Light New York, 2018, un episod emoționant consumat la Paris în primăvara anul 1990. Redăm mai jos, integral, fragmentul.

Jean-Louis Courriol este universitar francez, profesor agrégé de latină, greacă și franceză; doctor în traductologie. A predat franceza la Universitățile din Iași (1975-1977) și Craiova (1978-1990) și româna la Universitatea „Jean Moulin” Lyon 3. Este căsătorit cu o olteancă, Florica Ciodaru, absolventă a Facultății de Litere din Bucureşti, secția română-franceză, traducătoare. În perioada cât a profesat în România, Jean-Louis Courriol a început să practice traducerea literară și astfel a cunoscut bine (și) opera lui Marin Sorescu, iar la Craiova l-a cunoscut direct pe marele scriitor oltean. Courriol mărturisea într-un interviu: „Dorinţa mea de a-l face cunoscut (pe Marin Sorescu) în franceză ne-a apropiat imediat. Omul Sorescu era profund amical şi deschis, în ciuda aparenţelor şi, mai ales, în ciuda restricţiilor caracteristice momentului, cu suspiciunile create de regimul totalitar de atunci. Ne-am legat sincer”.

Cei doi, Jean-Louis și Florica, stabiliți la Lyon, s-au „îndrăgostit” pur și simplu de câteva dintre personalitățile culturale ale Craiovei acelor ani, Marin Sorescu, Ion D. Sîrbu, Tudor Gheorghe. Astfel, oltenii de vază ai Craiovei mai sus enumerați, au fost invitați în Franța, la Lyon, înainte de evenimentele din decembrie 1989, Jean-Louis Courriol făcând toate demersurile necesare. Florica Courriol, Jean-Marie Auzias, Marin Sorescu şi Jean-Louis Courriol, lansare carte Sorescu Paysans du Danube, Lyon, mai 1989 (arhiva familiei Courriol).

Trei cărți din Sorescu traduse în Franța

Jean-Louis Courriol a publicat peste 20 de volume de traduceri din scriitori români importanți, printre care trei cărți din Sorescu: „66 poèmes” (1985), „Paysans du Danube” (două ediții, 1989-epuizată, 2002), „La Vision de la tanière” (1991). În privința traducerilor din perioada de până la 1990, Jean-Louis Corriol rememorează: „În anii ’80, literatura română avea mai multe obstacole de depăşit în calea recunoaşterii peste hotare: primul erau tocmai hotarele, mai exact cortina de fier. Al doilea, consecinţă parţială a primului şi care, din păcate, rămâne valabil şi azi, era indiferenţa generală faţă de această literatură. Procesul de publicare nu putea să fie unul normal. Traducătorul a trebuit să se facă agent literar, să dovedească cu textul tradus valoarea deosebită a creaţiei soresciene. Rezultatul a fost o antologie din La Lilieci cu titlul Paysans du Danube, apărută chiar în 1989, în aprilie, înaintea Revoluţiei din decembrie. Opera cea mai semnificativă a lui Marin Sorescu a fost cunoscută în Franţa şi chiar recunoscută, dacă ne gândim că prima ediţie a avut mai multe tiraje şi, fiind epuizată, a fost reeditată în 2002. Între timp, după Revoluţie, a apărut de asemenea o versiune franceză a cărţii Viziunea vizuinii, La Vision de la tanière, la aceeaşi editură, Jacqueline Chambon, cu acelaşi succes”.

J.L. Courriol: „Mircea Dinescu nu i-a însoțit pe Sorescu și Tudor Gheorghe la Cioran…”

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în ianuarie 1990, Marin Sorescu şi Tudor Gheorghe au fost invitaţi la Lyon, de ziarul „Libération”, apoi i-au făcut o vizită lui Emil Cioran la Paris. Cel care le-a facilitat celor doi olteni de vază această vizită la Lyon şi la Cioran a fost Jean-Louis Courriol.

Courriol dixit: „După Revoluţia din decembrie, România a beneficiat dintr-o dată în Franţa de o călduroasă simpatie. Fiind, din 1980, profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Lyon, nu aşteptasem să se prăbuşească totalitarismul de tip sovietic să încerc să apropii cele două culturi, cele două popoare. Am fost convins dintotdeauna că sistemele de acest tip au fost impuse unor popoare împotriva voinţei lor, cu atât mai mult în cazul României. Aşadar, Marin Sorescu a venit la Lyon de mai multe ori şi am organizat numeroase întâlniri cu studenţii, profesorii, poeţii lyonezi. La Lyon, Marin Sorescu era cunoscut în prima capitală a Frantei, capitala Galilor, încă de la începutul anilor 80, dăduse interviuri la mai multe ziare, dintre care Le Figaro şi Libération. De asemenea, am organizat, cu mijloace proprii, numeroase spectacole cu Tudor Gheorghe la Lyon şi în regiunea lyoneză, în aceeaşi perioadă, în săli din ce în ce mai mari. De aceea nici nu a fost nevoie să insistăm pe lângă ziarul Libération să-i invităm pe cei doi mari olteni, pe 8 ianuarie 1990. Am fost solicitat de redacţia ziarului să organizez venirea lor şi au vorbit în faţa unei săli de teatru cu 800 de spectatori despre România, Revoluţia Română, cu mare succes. De menţionat că obţinusem să fie invitat şi Mircea Dinescu, pe care-l tradusesem încă din perioada când nu era cunoscut deloc în afară. De la Lyon am plecat cu toţii la Paris, unde i-am dat telefon lui Emil Cioran. Îl întâlnisem (pe E.C.) deja în aprilie 1989 după ce, la insistenţele lui Marin Sorescu, îi scrisesem să-i cer o prefaţă pentru Paysans du Danube, la care îmi răspunsese imediat (evident am păstrat scrisoarea) foarte amabil, dar refuzând din principiu, deşi îl aprecia mult pe Marin Sorescu. Ne-a primit la el în mansarda care, la drept vorbind, era o mansardă destul de confortabilă. Faptul că ne-a poftit în casă, ceea ce nu făcea de obicei, este un semn de preţuire deosebită. Un ziarist de la Libération, responsabilul de atunci al cronicilor literare, când a auzit că Cioran ne primeşte, aproape că s-a rugat să-i permitem să ne însoţească. Dinescu nu ne-a însoţit în această vizită… Nu ne-a spus de ce nu vrea să vină cu noi la Emil Cioran… A fost o după-amiază de neuitat. Emil Cioran n-a întârziat mult să ne vorbească româneşte, a şi plâns discret când Tudor Gheorghe i-a cântat… Nu-mi amintesc precis ce s-a spus, emoţia era generală, o singură replică a lui Cioran ne-a frapat atunci. Când soţia mea (Florica Ciodaru-Courriol, n.a.) l-a întrebat dacă ar avea de gând să se întoarcă în România de atunci, eliberată, a răspuns în stilul lui inimitabil şi cu o umbră de nostalgie în privire: „Visul meu a fost întotdeauna să părăsesc România”.

Tudor Gheorghe: „Doi erau geniali, Sorescu și Cioran…”

Despre vizita celor cinci (Marin Sorescu, Tudor Gheorghe, Jean-Louis Courriol, Florica Ciodaru-Courriol, Alexandre Vajaianu-fotoreporter) în mansarda lui Cioran, Tudor Gheorghe își amintește cu nostalgie: „S-a întâmplat la începutul anilor ‘90, chiar în ianuarie 1990. Eram la Paris cu Sorescu şi ne-am dus la un român înstrăinat, să-l întrebăm de sănătate… El (Emil Cioran – n.a.) ne-a primit bucuros şi ne-am tăinuit ca între oameni normali… Normali, vorba vine: doi erau geniali, Sorescu şi Cioran…”.

Notă: fragmentele de interviuri cu Jean-Louis Courriol și Tudor Gheorghe sunt din cartea „MARIN SORESCU, în anticamera NOBEL”, de Ion Jianu, Editura Gracious Light New York, 2018. De asemenea, și cele două fotografii sunt preluate din cartea amintită.

Explicaţie fotografie: Marin Sorescu, Emil Cioran şi Tudor Gheorghe, mansarda lui Cioran, ianuarie 1990 (foto: Alexandre Vajaianu)

Ion Jianu a publicat până în prezent 17 cărți, fiind autor al câtorva volume de interviuri remarcabile cu personalități culturale precum Ileana&Romulus Vulpescu, Marin Sorescu, Ștefan Popa-Popa’S, cât și a șapte splendide cărți despre istoria legendarei echipe de fotbal Universitatea Craiova. Totodată, s-a impus și printr-un opuscul în care și-a propus să elucideze detaliile „Scrisorii celor șase”. „Ion Jianu are vocația interviului. Interviurile sale sunt, în mare parte, interviuri pentru eternitate” (Ovidiu Ghidirmic, critic literar).