Americanii susţin că avionul malaezian prăbuşit în Ucraina a fost doborât de rebelii proruşi
- Dodo Romniceanu
- 16 iulie 2015, 08:59
Oficiali americani implicaţi în anchetarea cauzelor prăbuşirii avionului companiei Malaysia Airlines, în iulie 2014, în estul Ucrainei, au precizat că aeronava a fost doborâtă cu o rachetă sol-aer de fabricaţie rusească, transmite CNN.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie 2014 în regiunea ucraineană Doneţk. Aeronava decolase de la Amsterdam (Olanda) spre Kuala Lumpur (Malaysia). Incidentul aviatic s-a soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord.
Raportul Comisiei de experţi din Olanda nu a fost încă publicat, dar copii ale documentului au fost trimise Departamentului american pentru Siguranţa Transporturilor şi companiei Boeing.
Potrivit unor surse americane citate de CNN, avionul a fost doborât cu o rachetă sol-aer rusească, Buk, lansată dintr-o zonă din estul Ucrainei care în acel moment era sub controlul separatiştilor proruşi.
O parte din responsabilitatea pentru dezastrul aviatic este atribuită companiei Malaysia Airlines, pentru că a ignorat avertismentele referitoare la survolarea spaţiului aerian din estul Ucrainei
Zborul 17 al Malaysia Airlines (MH17/MAS17) de la Amsterdam (Olanda) la Kuala Lumpur (Malaezia) s-a prăbușit la 17 iulie 2014 în apropiere de Hrabove, regiunea Donețk, Ucraina, la aproximativ 40 de kilometri de frontiera Ucrainei cu Rusia. Avionul, un Boeing 777-200ER, transporta 283 de pasageri si 15 membri ai echipajului. A fost al doilea incident al Malaysia Airlines în ultimele cinci luni, în urma dispariției zborului 370 de la începutul lunii martie 2014.
Mai multe companii aeriene au anunţat că vor evita ruta aeronavei doborâte. Lufthansa, Virgin Atlantic, KLM, British Airways, Aeroflot (Rusia), Air France și alții au declarat că nu își vor mai trimite avioanele prin spațiul aerian din estul Ucrainei. Din această cauză, traficul aerian de deasupra României a crescut cu 10-15%.
Între victime se numără și o grupă de şase specialiști în virologie și boli transmisibile, printre care și ilustrul specialist în SIDA, prof. dr. Joep Lange, aflați în drum spre Melbourne, pentru a participa la „Al XX-lea Congres Internațional despre SIDA”, precum și Andrei Anghel, cu dublă cetățenie (română și canadiană). Avea 24 de ani și era student al Universității de Medicină din Cluj. Călătorea în vacanță, împreună cu iubita lui de naționalitate germană, studentă și ea la Cluj.