Alexandru Mățan se va alătura, în scurt timp, campioanei din SUA și va deveni doar cel de-al cincilea european din lotul grupării din capitala statului Ohio.
Americanii sunt entuziasmați de transferul lui Alexandru Mățan. După ce au ajuns cu greu la o înțelegere cu formația patronată de Gică Hagi, galben - negrii de la Columbus Crew abia așteaptă ca tânărul jucător ofensiv român să debuteze în Major League Soccer.
Președintele campioanei din Statele Unite ale Americii din 2020, Tim Bezbatchenko, a rămas impresionat de calitățile tehnice ale lui Mățan și e ferm convins că acesta are potențialul de a se impune în primul unsprezece al tehnicianului Caleb Porter.
„Este un fotbalist care poate evolua atât în zona centrală a terenului, cât și pe benzile laterale. El ne va aduce o dinamică bună pe faza de atac și va fi o opțiune în plus pentru echipa noastră, mai ales în contextul în care avem un program încărcat de meciuri în următoarele luni” este portretul pe care i l-a făcut șeful lui Columbus Crew fostului fotbalist al lui Viitorul Constanța.
Abilitățile tehnice ale lui Mățan i-au convins pe americani
Micuțul jucător de doar 1,65 metri calcă pe urmele fostului oltean Alexandru Mitriță și va deveni cel de-al doilea internațional din țara noastră care va evolua în acest sezon, în campionatul din SUA.
„Alex este un tânăr jucător promițător, cu abilități tehnice și cu un dribling spectaculos. Lovește mingea cu ambele picioare și se încadrează perfect în stilul de joc al echipei noastre” a continuat Bezbatchenko să-l laude pe Mățan.
Americanii cred că Mățan se va acomoda repede în Ohio
Președintele lui Columbus Crew, echipă înființată în timpul Mondialului american, din 1994, crede că Mățan va face cu ușurință tranziția spre fotbalul din MLS și perioada sa de acomodare cu trupa din Ohio nu va fi una de lungă durată.
„Îi urăm bun venit și sperăm să îl ajutăm să se acomodeze la clubul nostru cât mai repede cu putință” a fost mesajul de încurajare pe care i l-a transmis Betzbatchenko jucătorului ofensiv în vârstă de 21 de ani.