Americanii au luat-o razna complet. Ce au ajuns să facă de frica noului coronavirus
- Mihaela Dan
- 7 iunie 2020, 18:24
Unii americani ingerează dezinfectanţi de uz casnic, inclusiv înălbitori, pentru că ei cred astfel de practici pot elimina coronavirusul.
Un nou raport al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA arată că unii americani ingerează dezinfectanţi de uz casnic, inclusiv înălbitori, pentru că ei cred astfel de practici pot elimina coronavirusul, şi a avertizat că astfel de măsuri „preventive” sunt ineficiente şi periculoase, relatează Agerpres, care citează DPA.
Studiul, publicat vineri de CDC, arată cât de multe informaţii cunosc cei 502 participanţi despre dezinfectanţi, fiind întrebaţi cum folosesc ei astfel de produse pentru a opri răspândirea coronavirusului care a ucis peste 110.000 de americani.
„Astfel de practici prezintă un risc de deteriorare severă a ţesuturilor şi leziuni corozive şi ar trebui strict evitate”, se arată în raport.
„Deşi efectele adverse asupra sănătăţii raportate de respondenţi nu au putut fi atribuite implicării lor în practici cu risc ridicat, asocierea între aceste practici cu risc ridicat şi efectele adverse asupra sănătăţii raportate indică o nevoie de informare publică în ceea ce priveşte siguranţa şi eficienţa metodelor de curăţare şi dezinfectare care vizează transmiterea SARS-CoV-2 în gospodării”, se mai arată în raport.
Îngrijorările cu privire la ingerarea de dezinfectaţi de uz casnic au apărut în aprilie când preşedintele Donald Trump a declarat în timpul unei conferinţe de presă că dezinfectanţii „prin injectare sau printr-un fel de curăţare” ar putea fi folosiţi într-o zi pentru curăţarea plămânilor persoanelor infectate cu noul coronavirus.
Potrivit datelor furnizate de către Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, 4% dintre cei chestionaţi - 20 de persoane - au recunoscut că au băut sau au făcut gargară cu dezinfectanţi, inclusiv înălbitori. Un procent de 18% dintre participanţi au mărturisit că au folosit soluţii de curăţare pe piele. Aproape 10% au inhalat vapori de la dezinfectanţi casnici potenţial toxici.
Vârsta medie a respondenţilor a fost de 46 de ani, cu subiecţi între 18 şi 86 de ani. Cei intervievaţi au fost din toată ţara şi într-un număr mai mare au fost femei.