Amenzi uriașe pentru șoferii care încalcă această regulă. Legea intră în vigoare

Legea pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap a dus noi modificări.

Potrivit noilor modificări aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au mărit considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități, se arată într-o lege care a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Prevederile Legii nr. 145/2020 se aplică de sâmbătă, iar în acest sens s-a hotărât că care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

O astfel de faptă se pedepsea până acum, conform Legii nr. 448/2006, cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.

Potrivit Legii nr. 145/2020, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.

Tot începând de sâmbătă, anagajatorii care au salariați cu handicap vor avea noi obligații față de aceștia (acces la locuri de parcare speciale, program de lucru adaptat etc), pe care dacă nu le vor respecta vor putea fi sancționați cu până la 50.000 de lei.

Persoanele cu dizabilități pot opta între gratuitatea pe transportul public și decontarea carburantului pentru mașina proprie, respectând însă niște limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, în funcție de gradul de handicap.

Altfel, mașinile care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimație beneficiază de parcare gratuită. Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora pot beneficia de carduri-legitimație pentru locurile de parcare gratuită, documentele fiind eliberate de autoritățile administrației publice locale. (FOTO: monitoruldevrancea.ro)