Amenzi mari pentru cei care nu respectă drapelul şi imnul României. În propunere legislativă adoptată de Senat prevede amenzi şi pentru adăugarea de inscripții sau simboluri ilegale pe drapel.
Amenzi mari pentru cei care nu respectă drapelul şi imnul României. Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă de modificare a Legii 75/1994, prin care este sancţionată cu amendă până la 20.000 lei adăugarea de inscripții şi simboluri ilegale pe drapelul României în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.
Amenzi între 10.000 la 20.000 lei pentru cei care nu respectă drapelul României
În iunie 2023, Legea 75/1994 a fost completată la art.1, alin.3 cu prevederea potrivit căreia „Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare”.
Noua propunere legislativă, iniţiată de senatorul PNL Nicolae Ciucă şi deputatul PNL Gabriel Andronache, instituie sancțiuni pentru această faptă.
„Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României, să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei de la art 1, alin. 3 se constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei cu respectarea dispoziţiilor OG 2/2001”, stipulează proiectul de act normativ adoptat, luni, de Senat.
Amenzi. Drapelul României. Sursa foto: Pixabay
Intonarea Imnului Naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României
Potrivit expunerii de motive, „pângărirea drapelului României ca simbol naţional prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional cu amendă în cuantum ridicat pentru a descuraja astfel de fapte antisociale” .
Propunerea legislativă de modificare a art. 20 din Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului Naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Diana Şoşoacă, despre abordarea altor drapele alături de cel al României
Senatorul Diana Şoşoacă s-a pronunţat împotriva arborării altor drapele alături de cel al României. Senatorul UDMR Tanczos Barna a subliniat că „steagul Ţinutului Secuiesc, simbol al Ţinutului Secuiesc din România, va fi arborat în continuare în condiţiile legii de către această comunitate”.
După această intervenţie, Şoşoacă a protestat în sala plenului precizând că Ţinutul Secuiesc nu există, fiind necesară întreruperea pentru 5 minute a şedinţei de plen.
La ce se refera aceasta lege?
Legea 75/1994 din România, cu completările ulterioare, stabilește regulile pentru arborarea drapelului național, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Principalele prevederi sunt:
- Arborarea Drapelului României: Drapelul trebuie să aibă o formă dreptunghiulară și să fie arborat permanent pe edificii publice, la sedii de partide politice, sindicate, instituții de învățământ, puncte de frontieră, și ca pavilion pe nave. Este de asemenea arborat temporar la sărbători naționale, ceremonii oficiale, vizite oficiale, competiții sportive și în timpul campaniilor electorale.
- Intonarea Imnului Național: Imnul național, "Deșteaptă-te, române!", este intonat la festivități și ceremonii oficiale naționale și internaționale, la începutul și sfârșitul emisiunilor radioului și televiziunii publice române, la vizite oficiale, ceremonii militare, competiții sportive internaționale, la deschiderea sesiunilor parlamentare și la începutul programului zilnic în școlile primare și gimnaziale.