Amenzi record pentru șoferi! Poliția a ieșit pe străzi

Amenzi record pentru șoferi! Poliția a ieșit pe străzi

Peste 500 de amenzi au dat polițiștii de la Brigada Rutieră, în doar două zile, șoferilor care nu purtau centura de siguranță, care vorbeau la telefon sau care...circulau pe contrasens. De la începutul anului, circa 12.000 de conducători auto au fost sancționați pentru că au fost prinși vorbind la telefon în timpul mersului iar peste 5.000 dintre aceștia au rămas fără permise de conducere pentră că au și încălcat regulile de circulație în acest timp.

În cadrul unei acțiuni derulate pe parcusul a două zile, în perioada 7-8 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere au aplicat 502 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 127.000 lei. Cele mai multe au fost acordate pentru nepurtarea centurii de siguranță și pentru folosirea teefonulu mobil în timpul mersului. Au fost prinși, însă, și opt șoferi care circulau pe contrasens.

Brigada Rutieră transmite că a acționat pe străzile Capitalei pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Polițiștii rutieri spun că s-a urmărit verificarea modului în care conducătorii de autovehicule folosesc centura de siguranță, dispozitivele de fixare în scaune, căștile de protecție, dar și a modului în care folosesc telefonul mobil în timpul deplasării pe drumurile publice.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 206 au fost date pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță; 62 pentru folosirea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul; 26 pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajați in traversarea drumului public; 11 pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric; 8 pentru circulația pe sens opus; 3 pentru încălcarea unei reguli privind circulația vehiculelor, concomitent cu folosirea telefonului mobil iar restul pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost reținute 59 permise de conducere, majoritatea pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajați in traversarea drumului public, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, pentru circulația pe sens opus, cât și pentru încălcarea unei reguli privind circulația vehiculelor, concomitent cu folosirea telefonului mobil.

Totodată, au fost întocmite 2 dosare penale pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat și pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Brigada Rutieră reamintește faptul că începând cu data de 12 octombrie a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă cuprinsă între 6-8 puncte amendă (870-1160 lei) și 4 puncte penalizare.

Sunt exceptați de la această regulă conducătorii auto care folosesc dispozitivele de tip "mâini libere" sau dacă utilizează telefonul mobil în momentul în care se află opriți la semafor.

De asemenea, sunt sancționați cu amendă cuprinsă între 6-8 puncte amendă și conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Mai mult decât atât, în momentul în care conducătorul unui vehicul încalcă o regulă privind circulația vehiculelor în timp ce ține în mână sau folosește telefonul ori un alt dispozitiv mobil, va fi sancționat cu 4-5 puncte-amendă (580-725) și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Folosirea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul mersului, reprezintă un factor concurent la producerea de evenimente rutiere nedorite pe drumurile publice.

De asemenea, nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță se sancţionează cu 2-3 puncte amendă si 2 puncte penalizare, iar nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare, precum si nerespectarea condiţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţa constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4-5 puncte amendă si 3 puncte penalizare.

În unele cazuri, centura de siguranță este considerată doar un obiect de decor al maşinii şi nu un accesoriu care la un moment dat poate salva viaţa. De fapt, centura împreună cu tetiera şi cu airbag-urile sunt menite ca, în cazul unei coliziuni frontale, laterale, din spate ori a unei răsturnări, să asigure o poziţie fixă în scaune a conducătorului auto şi a ocupanţilor, astfel încât leziunile produse, în special la nivelul capului şi coloanei vertebrale, să fie evitate.

Centurile nu sunt proiectate pentru confort, ci pentru siguranţă. Folosirea centurii de siguranţă, în cazul unei coliziuni, creşte şansele de supravieţuire. Pentru a fi eficientă, trebuie utilizată corect, reglând înălţimea acesteia astfel încât să treacă peste mijlocul umărului şi nu peste gât, ajustând-o astfel încât să stea bine întinsă (lipită de bust şi bazin), fără a fi răsucită sau trecută peste obiecte solide ori casabile purtate în buzunare (ochelari, pixuri etc.).

Ne puteți urmări și pe Google News