Amenzi în valoare de peste 5 mil de lei pentru corupere electorală. Premierul Dorin Recean: „Investigațiile vor continua”

Corupere electorală. Sursa foto: info1.md

Republica Moldova. Numărul persoanelor amendate pentru corupere electorală pasivă crește. Centrul Național Anticorupție (CNA) a aplicat, până în prezent, amenzi în valoare de aproximativ 5 000 000 de lei (circa 250 mii de euro) în baza proceselor - verbale recepționate de la poliție.

Mărimea amenzilor aplicate cetățenilor

Potrivit legislației, pentru comiterea contravenției, se prevede o amendă de la 25 000 de lei (aproximativ 1 250 de euro) până la 37 500 de lei (circa 1 875 de euro).

CNA a precizat că, potrivit normelor legale, coruperea electorală pasivă prevede constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor care nu i se cuvin. Aceasta în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.

Ridicarea banilor de CNA. Sursa foto: www.cna.md

Instituția a subliniat că persoana care a săvârşit fapta contravențională este scutită de răspundere contravenţională. Acest lucru dacă cetățeanul s-a autodenunţat sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Totodată, persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la 1 an până la 5 ani de închisoare. Pentru această acțiune se prevede și amendă de peste 50 mii de lei (circa 2 500 de euro).

CNA examinează în continuare procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora.

Premierul Dorin Recean îndeamnă cetățenii să voteze onest

Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat anterior că vânzarea votului este o infracțiune gravă și se pedepsește cu amendă. Totodată, șeful Executivului atenționat că „cetățenii care comit infracțiunea și a doua oară, nu pot fi eliberați de amendă”.

„Investigațiile poliției, ale CNA și ale procurorilor au demonstrat amploarea votului furat sau a votului plătit și cumpărat din 20 octombrie. A fost fără precedent. Am observat că există interpretări și chiar și manipulări. Acest lucru are loc deoarece gruparea criminală încearcă să le spună la oameni că iată trecem de 3 noiembrie si uitați de amenzi”, a remarcat Dorin Recean.

Premierul Dorin Recean. Sursa foto: gov.md

„Vreau să atrag atenția că investigațiile vor continua și după 3, și după 4, și după 5 noiembrie. Ele nu se opresc până când toți cei care au comis infracțiuni nu vor fi pedepsiți, dacă nu colaborează cu ancheta”, a spus Dorin Recean.

În prezent, organele de drept întreprind acțiuni pentru documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor. Totodată, sunt documentate persoanele care au influențat procesele de corupere a alegătorilor în cadrul scrutinului din această toamnă. Potrivit organelor de forță, schemele ar fi fost puse la cale de membrii organizației Șor.