Primele amenzi au penalizat 12 întreprinderi de pe piața producției, distribuției și comercializării de acumulatori auto. Valoarea totală a sancțiunii este de aproximativ 731.492 euro, conform Cotidianul.ro.

 

Este vorba despre producătorul Rombat S.A Bistrița și cei 11 distribuitori ai săi (Chimszed Impex S.R.L., Dova Com S.R.L., Fado Trade S.R.L., Fast Consignaţie S.R.L., Genamag S.R.L., Nelson S.R.L., Romprioxim Impex S.R.L., Rubin S.R.L., Super-Sim S.R.L., Tenet S.R.L. şi Zetas Batrom Impex S.R.L.). În perioada 2008-2013, aceștia ar fi încheiat contracte care prevedeau stabilirea unui preț minim sau fix la revânzarea produselor de acești intermediari către vânzătorul final, asigurând beneficiul reciproc al producătorului și distribuitorului, dar obligând consumatorul la un preț mai mare. În acest caz, cea mai mare amendă a primit-o Rombat, 657.310 euro, iar, dintre producători, Tenet S.R.L a fost obligat să plătească 15.894 euro. Datorită faptului că și-au recunoscut participarea la înțelegeri cu caracter anticoncurențial, cele 12 firme au beneficiat de o reducere a amenzii de 30% la nivelul de bază, potrivit Cotidianul.ro.

Al doilea caz se întâmpla în noiembrie 2017, atunci când Consiliul Concurenței  a amendat opt companii de pe aceeași piață. Sancțiunile ajunseseră la valoarea totală de 120.000 euro. Amenzile au fost aplicate pentru stabilirea înțelegerilor anticoncurențiale cu privire la stabilirea prețului de revânzare  și împărțirea piețelor de desfacere, în perioada 2010-2015. Investigația a scos la iveală faptul că producătorul Caranda Baterii S.R.L  și distribuitorii Ani Auto Sport S.R.L., Uto-Ovarom S.R.L., Barady Services S.R.L, Beda Impex S.R.L., Marcat Invest S.R.L, Mecantu S.R.L, Stanciu-Service S.N.C fixau prin contract prețul de vânzare, printr-un adaos comercial minim stabilit între părți. De asemenea, existau și restricții la vânzarea produselor Caranda. Consumatorul era astfel obligat să plătească un preț care nu fusese stabilit prin raportul liber între cerere și ofertă. Producătorul și șase dintre distribuitori au recunoscut participarea la aceste înțelegeri, obținând astfel o reducere cu 30% din nivelul de bază. a amenzii