Amenințările Beijingului trebuie să fie confruntate ferm: Tentaculele Partidului Comunist Chinez sunt pretutindeni
- Iuliu Vlădescu
- 31 martie 2024, 11:08
Implicarea Chinei în spionajul cibernetic sponsorizat de stat cu greu ar putea fi considerată vreo revelație. Abia au trecut câteva luni de când Ken McCallum, directorul general al MI5, a avertizat că Beijingul e implicat în spionaj „la o scară monumentală”, în vreme ce în acest moment FBI are deschise peste 2.000 de anchete privind spionajul chinez, scrie telegraph.co.uk.
Tentaculele Partidului Comunist Chinez sunt pretutindeni, încercând să sustragă tehnologii de ultimă oră și să submineze procesele politice democratice din zeci de țări. În Regatul Unit au fost furate date personale ale câtorva milioane de alegători printr-un atac cibernetic din august 2021 asupra Comisiei Electorale, și între timp s-a confirmat că la originea atacului a fost China.
Vicepremierul Oliver Dowden a declarat în Camera Comunelor că a fost identificat un al doilea atac vizându-i pe parlamentarii britanici, calificându-l drept „cel mai nou dintr-un tipar limpede și consecvent de activitate ostilă”.
Țările occidentale acuză Beijingul
Cum toate acestea sunt cunoscute de o vreme, de ce s-au decis abia acum țările occidentale să acuze Beijingul în mod colectiv? Sau, mai la obiect, dacă tot au procedat astfel, ce măsuri concrete intenționează să ia acum?
Dowden a declarat că atacurile nu au reușit să afecteze procesul democratic, dar cu toate acestea guvernul a propus sancționarea a doi cetățeni chinezi și a unei entități din China, acuzați de implicare în spionaj. Ambasadorul chinez a fost convocat la ministerul de externe pentru a da explicații.
Dată fiind amploarea indignării, răspunsul pare surprinzător de reținut. Unul dintre motivele acestei prudențe e acela că, oricât de subversive ar fi activitățile statului chinez, economia lui e profund întrețesută cu a noastră.
E sursa celor mai mari importuri din Regat, iar presa a scris în weekend că EVE Energy, un producător chinez de baterii de vehicule electrice, negociază o investiție de peste 1 miliard de lire pentru a construi o fabrică gigantică lângă Coventry, care ar urma să creeze 6.000 de locuri de muncă.
China e acum unul dintre principalii furnizori mondiali de vehicule electrice, toate echipate cu tehnologii „inteligente” de colectare a datelor. Și dacă ar exista fie și un singur dispozitiv compromis în întreaga rețea, acela poate fi exploatat pentru atacuri cibernetice.
Decidenții au o dilemă: noi nu avem influența americanilor pentru a ne permite să pornim un război comercial în toată regula, dar nici nu le putem permite chinezilor să scape nepedepsiți pentru violarea flagrantă a normelor dreptului internațional. Și, în orice caz, e improbabil ca Beijingul să fie afectat de acest răspuns modest.
Trebuie să ne asigurăm că, orice ar încerca China - și de altfel oricine altcineva -, sistemele noastre de date sunt suficient de rezistente pentru a trece cu bine de acea încercare. (Traducerea-Rador)