Amenda pentru lipsa rovinietei a fost înjumătăţită

Amenda pentru lipsa rovinietei a fost înjumătăţită

Senatorii au stabilit ieri ca amenzile pentru lipsa rovinietei să scadă la un cuantum cuprins între 250 de lei şi 500 de lei.

Ei au modificat astfel o ordonanţă a guvernului, care prevedea sancţiuni între 500 de lei şi 1.000 de lei. Contravenientul nu va mai putea plăti amenda pe loc, însă el poate achita jumătate din cuantumul minim al acesteia în termen de 48 de ore de la încheierea procesului-verbal. 25% din valoarea amenzii va reveni autorităţii din care face parte agentul constatator.

De asemenea, au fost incluse la plata taxelor de drum maşinile şi utilajele agricole, cu excepţia tractoarelor rutiere. Aceleaşi taxe trebuie plătite pentru vehiculele istorice, cele ale Companiei Naţionale de Autostră zi şi Drumuri Naţionale şi cele aparţinând regiilor de transport public.

Excepţie de la plata rovinietei fac maşinile care aparţin Ministerului Apărării, ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ambulanţ ele şi maşinile folosite de serviciile de urgenţă. De asemenea, s-a decis schimbarea modelului rovinietelor şi introducerea rovinietei valabile pentru 1 zi, 7 zile, 30 de zile sau 12 luni, potrivit directivelor europene. Legea a fost adoptată cu 53 de voturi „pentru“ şi 4 „abţineri“, urmând să fie supusă votului Camerei Deputaţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News