Tinerii din satele judeţului Botoșani folosesc ambulanţele pentru întâlniri amoroase și a devenit limpede că aceasta a devenit o practică.
Cel care este în teritoriu sună la ambulanţa din Botoșani şi acuză stări de rău care necesită transportul la Urgenţe. Acolo se face bine „miraculos” şi este luat de persoana iubită la întâlnire.
A zis că se sinucide doar ca să se vadă cu iubitul ei
O ambulanţă a fost trimisă de urgenţă în comuna Săveni, unde o tânără de 25 de ani a sunat la 112 pentru a anunţa că a înghiţit mai multe pastile ca să se omoare. Conform protocolului, tânăra a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalui județeana și urma să fie supusă unei proceduri de spălături gastrice însă, la scurt timp după ce a ajuns la spital, a spus că se simte mai bine. „Ca prin miracol, la Urgenţe a ajuns şi un bărbat, care s-a prezentat ca fiind iubitul ei, cu care a şi plecat la scurt timp, semnând că refuză tratamentul. Practic, a folosit ambulanţa pe post de taxi şi secţia noastră ca punct de întâlnire cu iubitul din oraş”, a precizat, pentru colegii de la Monitorul de Botoșani, un asistent din cadrul UPUSMURD.
O practică tot mai frecventă
În urmă cu câteva luni, o tânără de 18 ani a sunat la Ambulanţă spunând că are TBC. În momentul în care a ajuns la spital a pleca cu iubitul care o aștepta, spunând că refuză tratamentul. La fel a făcut şi o femeie de 40 de ani care a consumat o cantitate apreciabilă de băuturi spirtoase pentru a fi transportată cu ambulanţa la Psihiatrie, unde era iubitul ei.