Ambasadorul rus la Sofia: Relațiile bune dintre Moscova și Sofia stau în gâtul cuiva

Ambasadorul rus la Sofia: Relațiile bune dintre Moscova și Sofia stau în gâtul cuiva

”Rusia nu face nimic ilegal pe teritoriul Bulgariei!" Cuvintele sunt ale ambasadorului Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova.

Ea reamintește că în ultimii ani s-a revenit la bune relații bilaterale. Însă acum, pe fondul intensificării isteriei antirusești în întreaga lume, Bulgaria este împinsă în prim planul al acestei tendințe distructive. Ambasadorul a menționat că, de mai bine de un an, retorica antirusă din Bulgaria a luat rapid avânt.

Potrivit acesteia, din octombrie 2019, o dată la câteva luni, autoritățile bulgare expulzează nejustificat și pompos diplomați ruși sub pretexte imaginare. Mitrofanova a subliniat că aceste evenimente, pe care ea le-a descris ca „pete întunecate”, au fost precedate de progrese semnificative în contactele bilaterale la cel mai înalt nivel în 2018-2019. Concluzia este că dezvoltarea progresivă a cooperării între cele două state stă ca un os în gâtul cuiva, spune diplomatul de rang înalt. Rusia nu a pus niciodată la îndoială vectorul euro-atlantic al Bulgariei, a spus ferm ambasadorul Mitrofanova.

Diplomatul a declarat că, încă de vineri, parchetul bulgar a informat ambasada rusă cu privire la reținerea unui cetățean rus, soția presupusului lider al grupului de spioni, suspectată de săvârșirea unei infracțiuni grave.

Dacă această scrisoare se referă la femeia care, conform fișierului video, intră în clădirea Secției consulare a ambasadei, atunci conform informațiilor noastre ea a solicitat soluționarea problemelor legate de pensie și apoi a venit pentru a primi confirmarea respectivă, susține ambasadorul Rusiei la Sofia. Ea a adăugat că Secția consulară a ambasadei este deschisă în timpul săptămânii pentru a îi primi atât pe cetățenii ruși, cât și pe străini și că nu a existat niciun moment secret sau infracțional.

Mitrofanova a negat că ar fi auzit anterior numele lui Ivan Iliev, un fost cadrul de conducere în informațiile militare care, potrivit procurorilor, i-a recrutat pe ceilalți din grup și a cărui soție era legătura cu ambasada. Ea a mai declarat că nu are cunoștință ca în Bulgaria să existe practica ca un cetățean bulgar să ofere informații contra cost angajaților ambasadei.

Potrivit acesteia, pe baza materialelor video și audio prezentate, este imposibil să se stabilească o legătură între persoanele în cauză și activitatea ambasadei ruse.

Ea a spus că în era războiului informațional împotriva Rusiei, societatea nu pune întotdeauna la îndoială veridicitatea faptelor și circumstanțelor.

Înainte de a fi acuzați de toate păcatele muritorilor, ar trebui să așteptăm finalizarea anchetei și pronunțarea unei hotărâri judecătorești necondiționte politic, a subliniat ambasadorul. Nicio încercare de a rupe frăția spirituală și simpatia reciprocă dintre popoarele noastre nu va avea succes. O risipă de energie, rezumă ambasadorul Mitrofanova.

Traducere: Rador

Ne puteți urmări și pe Google News