Ambasada SUA la Bucureşti publică un mini-serial, pe propria pagină de Facebook, în ideea de a demonta o serie de mituri legate de obţinerea vizelor turistice solicitate de români, pentru a pleca în călătorie peste Ocean.
Cel care vorbeşte, în limba română, pe acest subiect este consulul general al SUA la Bucureşti, Daniel Perrone.
Unul dintre mituri e legat de faptul că nu poţi obţine viza turistică dacă nu ai primit mai întâi o invitaţie de călătorie în SUA de la un cetăţean American.
Consulul general susţine că invitaţia de la un cetăţean american nu cântăreşte atât de mult, pe cât se crede, în obţinerea vizei.
Dimpootrivă, oficialul arată că cel mai important e ca solicitantul să expună clar motivul pentru care vrea să călătorească în SUA.
Un alt mit la care se referă consulul general e că multe solicitări de viză sunt response de autorităţile americane fără motiv.
Oficialul susţine de data asta că 90% dintre solicitări sunt aprobate.
Însă el face o precizare important. Anume că viza turistică e dată celor care vor să călătorească în SUA ori să îşi viziteze rudele stabilite acolo.
În schimb, turiştii nu au voie să muncească pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Consulul general arată astfel că autorităţile americane sunt extreme de vigilante şi capabile să îi depisteze pe cei care au alte gânduri, atunci când solicit viza turistică.
Ca atare, solicitarea de viză e respinsă atunci când există presupunerea că în fapt acea persoană vrea să ajungă în SUA pentru un loc de muncă.
Evident că aceste filmuleţe de pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti sunt însoţite de sute de comentarii din partea românilor. În special a celor care au trecut prin experienţa legată de obţinerea unei vize turistice.
Unul dintre cei care comentează critică Ambasada din cauză că nu are o sală de aşteptare, deşi sediul este foarte mare, dar nu a fost găsit un spaţiu în care vizitatorii să aştepte în condiţii omeneşti.
În schimb, există o copertină peste drum de ambasadă, unde oamenii aşteaptă pe căldură, frig sau ploaie, depinde de anotimp.
“Acolo pe trotuar stau pe canicula, ploaie sau vant mame cu copii in brate, batrani. Asa arata respectul americanilor fata de cei care au murit pentru interesele Americii, asa arata respectul fata de oamenii României in general. Oare la Washington, americanii sunt tinuti pe trotuarul de vis-a-vis cand au treaba la ambasada?”, scrie Laurenţiu.
Un alt comentariu, amplu, a fost scris de Ştefan. El se referă la ce spunea consulul general, anume că 90% dintre solicitările de viză sunt aprobate.
“Daca toate sunt bune si frumoase in proportie de 90%, ne puteti spune excelenta de ce suntem umiliti si considerati inca cetateni de mana a doua?
Eu chiar nu vad rostul unor astfel de explicatii, puerile in opinia mea.
Explicatiile dvs cu legislatia Americana actuala sunt...nesemnificative. Legea poate fi schimbata daca se vrea.
Norocul nostru ca natie ca sa spun asa este ca Polonia nu va agreea mizeriile propuse de dumneavoastra si cand ii veti accepta pe ei fara viza sunt aproape sigur ca vom fi si noi acceptati.
Popoarele pe care dvs inca le credeti ca fiind compuse doar din prosti s-au mai desteptat putin.
Eu imi doresc sa vizitez Amereica dar nu facand coada milei la ambasada dvs. Sunteti de toata jena. Sorry!”, conchide Ştefan.
Sunt doar două exemple dintre multe altele.