Ambasada SUA atrage, din nou, atenţia asupra importanţei respectării statului de drept

Ambasada SUA atrage, din nou, atenţia asupra importanţei respectării statului de drept

Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson, s-a întâlnit cu Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) şi a atras, din nou, atenţia asupra importanţei respectării statului de drept în România.

Pe lângă importanţa statului de drept, în cadrul discuţiilor a fost subliniată necesitatea respectării instituțiilor de aplicare a legii și importanţa rolului societății civile în asigurarea transparenței activității instituțiilor publice.

Totodată, Dean Thompson şi membrii asociaţiei AID au subliniat rolul României în cadrul NATO şi improtanţa Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cu accent pe contribuția societății civile.

 

Ne puteți urmări și pe Google News