Amazoanele din UCRAINA. Tribul de femei care se antrenează în arte marţiale la adapostul munţilor / VIDEO

Amazoanele din UCRAINA. Tribul de femei care se antrenează în arte marţiale  la adapostul munţilor  / VIDEO

Existau puţine dovezi despre ele. Până în momentul când fotograful francez Guillaume Herbaut le-a întâlnit, în anul 2004, în toiul Revoluţiei Portocalii...

Şi a surprins în câteva cadre modul de viaţă al "amazoanelor". „Un nou trib de reprezentante ale sexului slab vrea să îşi demonstreze duritatea şi puterea”, avea să noteze presa atunci, conform Dangerousminds.

Nu sunt rupte complet de civilizaţie

Autointitulate "Asgarda", „aceste amazoane moderne caută să dobândească autonomie totala într-o lume a bărbaţilor”, preciza presa mai departe, uimită de noua „descoperire”, bazată pe o „idee veche”. Deoarece tribul de femei refugiat la adăpostul Munţilor Carpaţi de pe teritoriul Ucrainei reînvie tradiţiile tribale ale Amazoanele Scite din mitologia Greciei Antice. Aproximativ 150 de femei de vârste diferite, mai ales tinere, conduse de Katerina Tarnovska, se antrenează în arte marţiale. Instruite fiind de fostul maestru sovietic în karate Volodymyr Stepanovytch.

„Fetele” au adoptat un trai auster şi o alimentaţie bazată pe ce le oferă natura. După cum comenta presa, nu sunt rupte complet de civilizaţie, unele sunt studente, iar altele lucrează. În momentul „întâlnirii” sale cu tribul, Guillame Herbaut, a aflat, printre altele, de la şefa şi fondatoarea mişcării, Katerina Tarnovska, că ea îşi doreşte să trăiască într-o lume în care „să fie ridicat un zid între femei şi bărbaţi, aceştia din urmă lipsind total din viaţa lor: "A venit vremea să ne separăm de bărbaţi"...

<iframe src="//www.youtube.com/embed/B4wmW8fKrwk" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News