Afacerile de stat se fac, nu se discută. Tocmai de aceea pare ciudat și contraindicat potopul de vorbe de ocară, avertismente și chiar amenințări voalate făcute publice pe toate canalele între cei doi actori în legătură cu achiziția de sisteme antiaeriene S 400 rusești. Ca să nu mai vorbim despre lovituri sub centură, atunci când e vorba despre aliați vechi și de interese majore sau afaceri de stat. Pentru că, dacă sensul era cel al achiziției clare, fără drept de apel, Turcia cumpăra și nu mai comenta, le inaugura și rămânea la tactica fait accompli.

Azi, relația contondentă turco-americană pare prea adusă în prim plan și subiect de controverse și tonuri vocale pentru a nu părea excesiv de dedicate media și pieței interne politice. Sau unei eventuale poziționări pentru negocieri reale, în forță, între cele două părți pe terțe teme, în spatele ușilor închise.

 Între cele două state aliate vechi se dezvoltă multiple niveluri de relații complexe, nuanțate și rafinate, în funcție de nivel și de profunzime strategică. Și da, nu e armonie deplină, există divergențe majore, inclusiv pe teme considerate existențiale. Dar e o constantă astăzi că fiecare doi actori internaționali dezvoltă concomitent și relații de cooperare – de obicei economică – și unele de competiție, și unele de confruntare. Ele co-există, nu mai suntem în Războiul Rece atunci când lucrurile se simplificau pe linia de falie – prieten sau dușman, alb sau negru. Acum lucrurile se complică, se rafinează și se nuanțează între oricare doi actori.

Același lucru se desfășoară și între Turcia și SUA. Există nemulțumiri și chiar poziții contrare care intră în coliziune, cum e parteneriatul dintre trupele SUA și forțele de autoapărare kurde PYD-YPG din Siria, considerate organizație teroristă în Turcia. Există divergențe în privirea declarării FETO – organizației Hizmet a lui Feitullah Gulen – drept organizație teroristă și refuzul SUA de a-l expulza pe clericul din Pennsylvania – deși fiscul american, temutul IRS, a fost foarte interesat de documentele livrate de Turcia în dosarele diverselor fi nan țări și de evaziunea fiscală eventuală a organizației lui Gulen față de statul american. În ceea ce privește afacerea S400, ea are mai multe componente. Prima e cea a cooperării tactice Moscova-Ankara – un amantlâc conjunctural, știut fiind că Turcia e principalul stat vizat și presat de Rusia prin militarizarea Crimeii și dezvoltările operațiunilor militare din Estul Mediteranei, unde cele două capitale s-au și confruntat în privința atacării platformelor de foraj din largul Ciprului. Apoi e acuzată chiar afectarea apărării comune a NATO, prin posibilitatea ca sistemele anti-rachetă rusești S400, cu precădere stațiile radar, să urmărească și să obțină date despre performanțele avionului de a cincea generație Stealth al Lokhead Martin F 35, odată ce Turcia ar avea amândouă capabilitățile, iar pentru a evita atacurile directe la propriile aeronave - din greșeală sau intenționat - ca o cheie de siguranță, trebuie să facă avioanele și apărarea antiaeriană că dialogheze, dând, deci, codurile de acces și identificare ce pot ajunge în mâna rușilor.

Pe fond, avem două angajamente succesive cu relevanță: angajamentul/de clarație al summitului NATO din 2016 de la Varșovia – ce presupune limitarea depen dențelor și înlocuirea echipamentelor rusești în armatele statelor membre – și acordul/contractul pentru participarea la achiziția a 100 de avioane F35 valorând 9 miliarde de dolari, a antrenamentului, mentenanței și colaborării industriale turco-americane, care are prevederi de securitate și de end user – utilizator final, elemente ce trebuie să rămână doar la dispoziția turcilor, nu să ajungă la terți, cu atît mai puțin la ruși.

După Erdogan, achiziția celor două sisteme S400 e clară și ireversibilă (deși e posibil ca să se negocieze tare în aceste zile avantaje pentru sistemul Patriot, recomandat de SUA). Scopul lui Erdogan este tocmai asigurarea unei capabilități ce poate doborî avioane americane, pentru că tocmai avioane F18 decolate de la baza Incirlic au urmărit și încercat să doboare aeronava prezidențială, în timpul puciului de la 15 iulie 2016. Trebuie să existe, la Istanbul și Ankara, capabilități non-NATO de doborâre a lor. Apoi pentru Erdogan, avertismentul în privința puciului a venit de la serviciile ruse, nu de la americanii prezenți în baza de unde s-a zburat. După ce s-a lămurit că nu a fost o cooperare/ordin american, Erdogan a rămas nemulțumit de neinformarea de către americani asupra celor ce aveau să se întâmple, chiar dacă aceștia au răspuns că nu se implică în nici un fel în treburile interne ale statului gazdă. Chiar dacă turcii au dat asigurări că cele două sisteme, S 400 și F 35 vor fi găzduite la baze distincte, la distanță geografică apreciabilă - deci trainerii ruși și personalul de sprijin și întreținere nu vor avea acces direct la capabilitățile stealth - totuși comunicarea directă prin radar între sistemul rus și cel american e un risc prea mare, inacceptabil pentru SUA. Mai mult, cum sistemul de apărare NATO e integrat, situația e și mai complexă iar breșele din Turcia pot afecta Alianța în întregimea sa.

Deja Secretarul Apărării, Patrick Shanahan, a avertizat partea turcă de încetarea sosirii noilor piloți și expulzarea celor aflat la training ca și personalului de întreținere până la 31 iulie, dacă afacerea e încheiată. La baza aeriană Luke din Arizona sunt la pregătire 4 piloți turci, alți 2 sunt instructori în bază, iar 20 de persoane sunt membri ai personalului turc de mentenență, aflat tot la training și pregătire.

În plus, două aeronave F35 au fost deja livrate Turciei - pe teritoriul american, e adevărat, fiind folosite la training. În plus, Turcia e partener industrial și tehnic al programului, făcând nu mai puțin de 937 de componente ale F35, dintre care circa 400 sunt realizate doar în Turcia. După înghețarea efectivă a proiectului, SUA încearcă să obțină aceste componente de altundeva, în timp ce baza industrială a Lokhead Martin din Turcia va fi închisă. E vorba inclusiv despre Centrul regional de mentenanță pentru motoare care era localizat în Turcia pentru toate aeronavele din regiune, și care va fi, de asemenea, închis.

Totuși părțile speră că situația e reversibilă și că, în ciuda asigurărilor repetate date public la toate nivelurile că achiziția de S400 nu mai poate fi oprită, că s-a făcut deja, plata a fost efectuată iar componentele sunt în drum spre Turcia, urmând să ajungă în iulie, Ankara va achiziționa sisteme Patriot și va rămâne în programul F 35, până la urmă.