La Paris ar fi mare nevoie de flerul, experiența și tactul faimosului comisar Maigret din romanele lui Georges Simenon. Nu e vorba de vreo crimă, ci de o spargere în faimosul arondisment VIII. Afacerea e pe cale, însă, să declanșeze un imens scandal, întrucât personajele principale ale picantei istorii sunt o prințesă saudită și un misterios “prieten”, la care par să ducă toate pistele poliției.
Suculenta poveste a ajuns în atenția polițiștilor după ce prințesa, care se afla încă din luna august în vacanță în sudul Franței, s-a întors la Paris și a constatat că se făcuse „curat” temeinic în apartamentul ei. Biata femeie a suferit un șoc și a fost dusă imediat la Spitalul European Georges-Pompidou.
I-au dispărut 35 de genți Hermès
A fost sesizată imediat procuratura, care a încredințat ancheta ofițerilor de poliție ai Brigăzii pentru combaterea banditismului (BRB) din cadrul poliției judiciare a Parisului.
Aceștia au estimat inițial paguba la un milion și jumătate de euro, pentru ca apoi să reducă suma la peste 600 000 de euro. Lista obiectelor de lux dispărute pare, de altfel, fără sfărșit. Prințesei fashioniste i-au dispărut 35 de genți Hermès, fiecare piesă evaluată între 10.000 și 35.000 de euro, bijuterii valoroase, inclusiv un ceas Cartier evaluat la 8.000 de euro, precum și haine de blană semnate de designeri celebri.
Cine e „prietenul" misterios?
Cât privește ancheta, polițiștii au făcut descoperiri uluitoare, Nu existau niciun fel de urme de spargere, în schimb dispăruse dublura cheii de la intrare. Mai mult de atât, primele investigații au scos la iveală faptul că victima găzduise încă din august un cunoscut, un bărbat, pe care acum cad toate bănuielile. Nu e deloc sigur că i-ar fi fost iubit, atâta vreme cât ea era în vacanță în sudul Franței, iar oaspetele rămăsese la Paris. Dar polițiștii n-au cum să lîmurească enigma, dat fiind că prințesa se află încă în spital și refuză să-i primească.
Drept urmare, ancheta cam bate pasul pe loc. Polițiștii au descoperit e drept niște amprente, dar nu știu cui aparțin. Singura pistă rămâne, așadar, prietenul misterios, mai ales că oamenii legii au aflat că acesta s-ar fi oferit în repetate rânduri să vândă obiectele de lux ale prinței pe Ebay, dar aceasta l-ar fi refuzat, scrie Le Parisiene citând surse apropiate anchetei.