Curtea Constituţională a stabilit, astăzi, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care creşterea salariilor din învăţământ cu 50% se amână până la 1 aprilie este neconstituţională.
Magistraţii au decis că toate cele patru articole ale ordonanţei sunt neconstituţionale. CCR trebuia să discute ieri sesizarea făcută de Avocatul Poporului, însă Executivul a subliniat că ordonanţa emisă la sfârşitul lunii trecute a fost abrogată.
Potrivit RTV, judecătorii au primit de la Monitorul Oficial textul ordonanţei aprobate luni de Guvern, cea prin care salariile se măresc cu 28 la sută, în două tranşe (martie şi septembrie 2009).
Magistraţii consideră că sesizarea formulată de Avocatul Poporului poate fi discutată, deoarece au rămas în vigoare două din cele trei articole ale Ordonanţei privind creşterile salariale cu 50%.
Avocatul Poporului a sesizat vineri Curtea Constituţională în legătură cu această ordonanţă.
Principalul argument al Avocatului Poporului este nerespectarea de către Guvern a separaţiei puterilor în stat, în sensul că Executivul a decis amânarea aplicarii unei legi care avea un termen decis de Parlament şi Preşedinţie.
Avocatul Poporului mai consideră Guvernul a depăşit cadrul constituţional în momentul în care a ales formula ordonanţei de urgenţă ca mijloc procedural de amânare a creşterii de salarii, întrucât Executivul nu ar avea abilitare pentru acest domeniu.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia ''Spiru Haret'' vor ataca la Curtea Constituţională, prin Avocatul Poporului, şi ordonanţa prin care vor fi majorate salariile cu până la 28%.
Sindicaliştii susţin că, la elaborarea ordonanţei, nu au fost consultaţi partenerii sociali, aşa cum prevede legea.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru, a afirmat că guvernul nu doreşte să comenteze decizia Curţii.
"Ordonanţa adoptată luni de Guvern (- de majorare a salariilor cu până la 28%) rămâne în vigoare", a subliniat Spătaru.
Lipsă de cvorum la Camera Deputaţilor
Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, în care urma să se stabilească trimiterea la comisii a OUG de amânare a majorării cu 50% a salariilor profesorilor, nu s-a mai ţinut astăzi, din lipsă de cvorum.
În afară de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, la şedinţă au fost prezenţi, din partea PD-L, secretarul Valeriu Tabără şi chestorul Gheorghe Albu şi vicepreşedintele Lucian Bolcaş de la PRM.
La şedinţa de astăzi au fost prezenţi şi liderii de grup: Cristian Rădulescu de la PD-L, Aura Vasile- vicelider PSD şi Mircea Purceld de la PRM.
Şedinţa de ieri a fost amânată din acelaşi motiv, în sală fiind preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, şi vicepreşedintele Lucian Bolcaş. Citiţi şi:
Guvernul majorează salariile profesorilor
Aurel Cornea: "În învăţământ nu se pune problema de şpagă"
Ping-pong cu salariile profesorilor
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:30