„Am rămas gravidă în timp ce eram gravidă!”. Femeia care a născut, în aceeași zi, doi copii care nu sunt gemeni
- Cristina Lica
- 4 iulie 2011, 11:40
A luptat cu infertilitatea trei ani, iar atunci când a rămas a gravidă a recuperat din plin: a rămas însărcinată de două ori la interval de două săptămâni, șocând lumea. O britanică de 33 de ani a fost diagnostică cu superfetație, ceea ce înseamnă că gravidă naște în aceeași zi doi copii care nu sunt gemeni.
Femeia le-a povestit jurnaliștilot de la Daily Mail, după prima aniversare a celor doi copii, despre chinul și complicațiile sarcinii, dar și cât este de dificil să crească doi copii de aceeași vârstă. „Când Todd și cu mine ne-am hotărât să avem un copil, eram de-a dreptul nerăbdători. Când am primit vestea că am rămas gravidă de două ori în același timp, nu mi-a mai păsat prea mult, pentru că îmi doream foarte tare sarcina. E scris în tratatele medicale că nu poți rămâne gravidă dacă ești deja gravidă, dar, atunci când încerci intens ani la rând, se mai întâmplă. Întâmplarea a făcut să fiu eu excepția”, spune senină femeia. Medicul nu văzuse așa ceva în 30 de ani de experiență După ce își făcuse teste de sarcină ani la rând, Julia Grovenburg a mers la medic pentru confirmare dezamăgită din capul locului. Medicul a crezut că halucinează când ecograful i-a arătat că, de fapt, uterul femeii găzduia doi copii în placente diferite, unul chiar cu o greutate mai mare decât celălalt. Investigațiile amănunțite au arătat că între copii erau două săptămâni jumătate diferență. „Am crezut că era gravidă în 11 săptămâni”, au spus medicii. Întreaga echipă de medici din spital a fost mobilizată. „Ei bine, Julia, nu vei avea gemeni, vei avea doi copii diferiți”, a fost concluzia acestora, care a lăsat-o pe mamă plină de uimire și de teamă în același timp. „Medicul a luat totul ca pe o mare descoperire, nu văzuse așa ceva în 30 de ani de experiență. Noi eram un pic temători. Habar n-aveam ce înseamnă asta pentru mine și pentru copilul nostru”, povestește mama, care punea răul înainte și se gândea doar la posibilele malfomații genetice și diformități. Teama de malformații genetice „Când am ajuns acasă, am izbucnit în lacrimi. Nu știam dacă doi copii nu înseamnă cumva și că le lipsesc nervi importanți sau dacă eu în sine aveam o boală care a provocat fenomenul. Nimeni nu avea răspunsuri pentru întrebările mele, pentru că nimeni nu mai văzuse așa ceva”, își amintește mama. Speriați, părinți au căutat pe Internet și s-au gândit că ar fi vorba despre superfetație. Medicul, care nici nu auzise de așa ceva, i-a repezit, iar femeia s-a transferat la alt spital, unde, chiar dacă medicii nu mai aduseseră pe lume copii gravidelor cu superfetație, au studiat raritatea în jurnalele medicale. Copiii se dezvoltă diferit Fiind o diferență de două săptămâni între copii, medicii au hotârât că cea mai bună soluție este cezariana. Julia a adus pe lume cei doi copii anul trecut, pe 2 decembrie. Chiar dacă s-au născut la câteva secunde distanță unul de celălalt, vor fi considerați întotdeauna de vârste diferite, ceea ce se vede în dezvoltarea lor, mai spune mama. Chiar și personalitățile copiilor sunt cu mult diferite. „Jullian este cel hotărât, cel care conduce jocul. Hudson este cel care vine și se gudură, are nevoie de mai multă dragoste”.