Astfel, premierul grec, Antonis Samaras, se întâlneşte astăzi cu troika, formată din reprezentanţii finanţatorilor internaţionali, pentru a evalua progresul făcut de ţară în cadrul acordului de finanţare.

Acelaşi Antonis Samaras se va întâlni şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

Miercuri, Curtea Supremă de Justiţie din Germania va decide în privinţa Mecanismului European de Salvare Financiară. Dacă instituţia va ajunge la concluzia că acesta este în afara reglementărilor din Germania, atunci criza euro ar putea atinge un apogeu.

Tot miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, va prezenta propunerile sale pe către Banca Centrală Europeană, în privinţa planului de supervizare a băncilor la nivel european.

Vineri, miniştrii de finanţe ai ţărilor europene se vor întâlni în Cipru, tema discuţiei fiind implicaţiile fiscale ale propunerii de supraveghere la nivel european a tuturor sistemelor bancare din Europa.