Bun venit în era post-post-Război Rece. Nu are încă un nume – va veni în timp. Dar invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina a schimbat deja ordinea de securitate a Europei de după 1989, iar ceea ce urmează poate fi chiar mai periculos decât a fost Războiul Rece, potrivit The Globe and Mail.

Întrebarea care a dominat deliberările strategice de la mijlocul anilor 1950, până la sfârșitul anilor 1980, a fost cum să fie evitat un război cataclismic între două puteri cu arme nucleare: Uniunea Sovietică și Statele Unite. Această întrebare părea irelevantă după prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, dar a revenit brusc.

Riscurile imediate ale escaladării sunt evidente. Președintele american Joe Biden a avertizat, pe bună dreptate, că impunerea unei „zone de excludere aeriană” de către NATO deasupra Ucrainei ar putea duce la cel „de-al Treilea Război Mondial”. Deși el și alți lideri ai țărilor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, inclusiv Canada, au asigurat că trupele lor nu vor lupta cu rușii în Ucraina, cererile publice pentru acțiuni mai puternice se vor intensifica, probabil, pe măsură ce forțele ruse își continuă atacurile asupra orașelor și a civililor ucraineni.

Dar un conflict mai larg ar putea apărea și din alegeri mai puțin deliberate. Dacă trupele ruse avansează în vestul Ucrainei, se vor apropia de forțele NATO staționate în Polonia, Slovacia, România și Ungaria. Un atac transfrontalier izolat – să zicem, asupra proviziilor militare destinate Ucrainei – sau o ciocnire accidentală ar putea escalada rapid.

Ce s-ar întâmpla dacă președintele rus Vladimir Putin ar decide să riposteze față de sancțiunile occidentale, ordonând atacuri cibernetice majore asupra băncilor din Europa și America de Nord? Dacă acest lucru ar duce la pagube grave, presiunea asupra țărilor NATO pentru a lansa un contraatac ar fi acută. Cum ar răspunde Putin atunci? Escaladarea reciprocă își creează propriul impuls.

Va fi mai rău ca în Războiul Rece

Liderii occidentali se confruntă cu o adevărată dilemă. Un eșec în a sprijini poporul Ucrainei și guvernul său ales democratic ar fi rușinos și l-ar putea încuraja pe Putin să privească dincolo de Ucraina, în încercarea sa aparentă de a restabili controlul Rusiei asupra unor părți din vechiul său imperiu. Lecțiile anilor 1930 par a fi din nou relevante. Dacă alte țări s-ar fi opus Germaniei naziste înainte ca aceasta să absoarbă Austria și Cehoslovacia, pentru ca apoi să atace Polonia, în 1939, s-ar fi putut evita cel de-al Doilea Război Mondial și s-ar fi salvat milioane de vieți.

Dar există și alte lecții din tragicul secol al XX-lea al Europei. Dacă marile puteri ar fi exercitat o mai mare reținere în timpul crizei din iulie 1914, când asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, la Sarajevo, a escaladat rapid de la un conflict local, la o criză continentală, ar fi putut fi evitat Primul Război Mondial și salvate milioane de vieți.

Știm, în retrospectivă, cum s-au încheiat aceste episoade, dar liderii de astăzi trebuie să ia decizii cu informații incomplete. Neville Chamberlain a crezut că acționează cu perspicacitate când, în calitate de prim-ministru britanic, a negociat „pacea pentru vremea noastră”, cu Adolf Hitler, în 1938. Fostul președinte american George W. Bush părea să creadă sincer că invadarea Irakului, în 2003, va pune în mișcare eliberarea și democratizarea Orientului Mijlociu. Nesăbuința poate lua forma inacțiunii sau a acțiunii, în funcție de circumstanțe.

Aceste dileme vor persista. Oricum se va desfășura războiul din Ucraina, relațiile NATO-Rusia vor rămâne aproape sigur tensionate, dacă nu chiar ostile. Sancțiunile și războiul economic pot continua atâta timp cât Putin își păstrează puterea. Trupele ruse s-ar putea să nu se întoarcă niciodată acasă de la „exercițiile de antrenament” din Belarus, o țară pe care Putin a transformat-o efectiv într-o marionetă rusească. Prezența lor amenință Estonia, Letonia și Lituania, toate membre ale NATO. Alianța occidentală a început deja să se reînarmeze și să se consolideze.

Aceste tendințe indică un nou tip de Război Rece, mai periculos decât cel precedent. În forma sa inițială, blocurile sovietic și occidental au folosit diverse dispozitive pentru a-și limita competiția în anumiți parametri. Acordurile de control al armelor au limitat anumite arme și au permis ambelor părți să verifice reciproc respectarea acestora. Liniile care împart blocul sovietic și cel occidental erau relativ clare. Aceste măsuri au ajutat la a împiedica Războiul Rece să devină „fierbinte”, dar majoritatea au dispărut acum. Singurul acord major de control al armelor dintre SUA și Rusia, încă în vigoare – Noul Tratat de Reducere a Armelor Strategice – urmează să expire în 2026. Întâlnirile apropiate între NATO și Rusia, în aer, au devenit, de asemenea, mai frecvente. Luna trecută, un avion de luptă rusesc Su-35 a zburat la doi metri de un avion de supraveghere P-8A al Marinei SUA, în spațiul aerian internațional, deasupra Mării Mediterane.

În timp ce Rusia și țările NATO au fost, în mare parte, deconectate în timpul Războiului Rece, ambele părți sunt acum vulnerabile reciproc la armele cibernetice ale celeilalte, sporind riscurile confruntării în lumea reală, în timpul unei perioade de tensiuni crescute. Nici Rusia nu poate fi cu adevărat izolată, dacă China continuă să servească drept colacul său de salvare economică. Și războiul din Ucraina poate continua încă multe săptămâni sau chiar luni, chiar la granițele NATO. Vestea bună este că democrațiile occidentale au dovedit o unitate remarcabilă în fața agresiunii lui Putin. Acum trebuie să se pregătească pentru ceea ce ar putea deveni o confruntare lungă cu Rusia în Ucraina, și în alte părți, fără a declanșa, din neatenție, un alt „război pentru a pune capăt tuturor războaielor”, potrivit Rador.