Alvaro Pereira s-a transferat ieri de la CFR Cluj la FC Porto, campioana Portugaliei. Fotbalistul din Uruguay a semnat un contract pe cinci ani cu „dragonii”.
Clubul ardelean, care deţine încă jumătate din drepturile asupra lui Pereira, va câştiga din această afacere patru milioane de euro! Două milioane vor ajunge direct în conturile celor de la CFR, iar restul va fi achitat fie în bani, fie sub formă de împrumuturi ale unor jucători. Interesant este faptul că Pereira era dorit şi de Benfica Lisabona, cu care CFR avea o colaborare strânsă, dar FC Porto a reuşit să se mişte mai repede şi să-l „fure”. „Am semnat în patru minute” Pereira a parafat acordul cu „dragonii” într-un timp record.
„Sunt foarte fericit. Decizia a fost una foarte rapidă, dar foarte bună. Mi-au trebuit numai patru minute ca să semnez contractul”, a spus Pereira. Ex-clujeanul va fi coleg la Porto cu Cristian Săpunaru, care a ajuns acolo vara trecută, de la Rapid. Clujenii se gândesc şi la achiziţii. „E posibil ca Trică să revină la CFR”, a anunţat Iuliu Mureşan.