Alți patru militari au ajuns după gratii

La finalul a patru ore de deliberări cu ușile închise (caracterul secret al ședinței de judecată fiind motivat prin faptul că ancheta vizează infracțiuni ce aduc atingere siguranței naționale), magistrații Tribunalului Militar București au decis să-i arunce după gratii pe toți cei șapte militari puși sub acuzare de procurori în dosarul furtului de armament de la Ciorogârla (județul Ilfov).

Astfel, caporalii Marian Dinu și Cristian Radu, soldatul Nicușor Niță și sergentul Marian Tudorache, toți acuzați de călcare de consemn, li s-au alăturat în arest, pentru următoarele 25 de zile, celor trei colegi ai lor – doi caporali și un sergent-major – pe numele cărora judecătorii au emis mandate de arestare, la sfârșitul săptămânii trecute.

Avocatul lui Dinu și Tudorache, Valentin Ovedenie, a calificat decizia magistraților militar drept „exagerată”, atâta vreme cât pericolul social invocat de Parchet a fost reprezentat de lipsa armelor.

Pe de altă parte, surse judiciare susțin că, la acest moment, procurorii militari nu au reușit să stabilească cu exactitate nici modul în care a fost comis furtul și nici traseul urmat de armele sustrase din depozitul militar. Aceleași surse au arătat că și probele ADN care au stat la baza acuzațiilor aduse militarilor ar fi fost recoltate destul de târziu, deși acestea nu au fost contestate de niciunul dintre apărătorii celor șapte.