Câteva zeci de pensionari se află în fața ÎCCJ, pentru a-l susține pe liderul PSD, Liviu Dragnea, care are termen în dosarul angajărilor fictive, în care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță. Între aceștia și câțiva protestatari Rezist au avut loc altercații verbale.
Câteva zeci de pensionari se află în fața instanței supreme, pentru a-l susține pe Liviu Dragnea. Liderul PSD încă nu s-a prezentat la termenul de luni în dosarul angajărilor fictive. La ÎCCJ se află și câțiva protestatari Rezist, care au intrat în discuții contradictorii cu pensionarii.
„Să plece! Dacă vrea să rămână la partid, este problema lui, dar să plece de la Camera Deputaților pentru că ne face de rușine peste tot”, a declarat o femeie care făcea parte din tabăra anti-Dragnea.
„Poporul asta dorește, cel de stânga, celcare dă și ceva poporului român și caută să îmbunătățească nivelul de trai”, a spus un bărbat din tabăra susținătorilor lui Dragnea, transmite stiripesurse.
La primul termen, Liviu Dragnea nu s-a prezentat la proces iar judecătorii au anunţat că liderul PSD a trimis o cerere prin care a solicitat amânare pentru a-şi angaja un avocat.
Apelul în acest dosar a fost declarat atât de procurorii DNA, cât şi de către inculpaţi.
Procesul a fost repartizat unui complet format din cinci judecători, condus de Iulian Dragomir.
Pe 21 iunie, Înalta Curte l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.
"Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice", se arată în motivarea judecătorilor.