Alocaţiile se plătesc până pe 27 ale lunii

Ajutoarele sociale pentru copii vor fi achitate în continuare în intervalul 8-27 al fiecărei luni.

Sumele necesare achitării alocaţiilor pentru copii şi a indemnizaţiilor de mamă au fost virate de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale (ANPS) către Poşta Română şi băncile partenere, astfel încât oamenii îşi vor primi drepturile luna aceasta, susţin autorităţile. Asta, după ce mai mulţi părinţi au fost anunţaţi de reprezentanţi ai Poştei că ajutoarele sociale ar putea să întârzie "chiar şi două luni".

"Banii pentru tot ce înseamnă alocaţii sociale au fost viraţi către toate oficiile poştale din ţară şi la băncile care trebuie să-i pună pe card, ieri (luni - n.r.) şi azi-dimineaţă (marţi dimineaţă - n.r.). În total, e vorba de aproape 680 de milioane de lei. Aşa că părinţii îşi vor primi alocaţiile, indemnizaţiile de creştere a copilului şi orice alte drepturi", a dat asigurări preşedintele ANPS, Viorel Alexandru.

Plăţile, între 8 şi 27 ale lunii

Chiar dacă banii nu ajung la părinţi până la mijlocul lunii, aşa cum se obişnuia anul trecut, "plăţile sunt în grafic", a subliniat acesta.

"Am încheiat convenţii şi virăm banii între 10 şi 15 ale lunii către Poştă şi bănci, iar ei îi virează mai departe beneficiarilor. Oricum, în decizia de plată înmânată fiecărui părinte la stabilirea prestaţiei sociale se stipulează că va primi banii în intervalul 8-27 ale lunii", a adăugat Alexandru.

Şi oficialii Poştei Române au explicat că, în ciuda "bârfelor", au început să se facă plăţi pentru această lună. "Avem informaţii din ţară că au intrat banii şi că s-au făcut deja plăţi, deci nu se pune problema de întârzieri", a exlicat reprezentanta Poştei, Nicoleta Micu. "Părinţii îşi vor primi alocaţiile, indemnizaţiile de creştere a copilului şi orice alte drepturi.“ VIOREL ALEXANDRU, preşedintele ANPS