Cu toate că era deja cunoscută în România, Alina Sorescu și-a consolidat popularitatea odată cu scandalul divorțului de designerul Alexandru Ciucu. Deși pe plan emoțional nu e cel mai bine, pare să traverseze cea mai prolifică perioadă a carierei sale în muzică.
Încă de mică, cântăreața a manifestat o pasiune deosebită pentru muzică, iar talentul ei a fost factorul care a contribuit decisiv la dezvoltarea sa ca o artistă recunoscută.
Alina Sorescu e din ce în ce mai mult solicitată la concerte
Astfel, după ce a păstrat pentru zile în șir prima pagină a ziarelor prin divorțul de Alexandru Ciucu, după 12 ani de relație, aceasta a început să fie tot mai căutată pentru serviciile sale.
Ca urmare, tariful ei pentru concerte a crescut considerabil. Dacă înainte de scandal Alina Sorescu cerea 2.000 de euro pentru un concert, se pare că acum prețul s-a dublat și a ajuns în jur de 4.000 de euro.
Recent, cântăreața a dezvăluit că trece printr-o perioadă cu bune și cu rele, însă în adâncul sufletului e convinsă că lucrurile între ea și fostul soț se vor așeza și vor ajunge într-un final la un acord cu privire la programul celor două fete pe care le au împreună.
Cântăreața încă speră să termine procesul de divorț
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu încă se află în plin proces de divorț, iar motivul întârzierii constă în faptul că cei doi nu pot cădea de acord cu privire la custodia celor doi copii.
„E o perioadă sensibilă, pentru că eu am depus actele de divorț. Deocamdată noi vorbim de o ordonanță prin care să fie stabilit domiciliul fetelor până când se va soluționa acest proces. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, ci în timp.
Divorțul nici nu s-a întâmplat încă, e o perioadă lungă. E complicat, pentru că e vorba de fete, dar încerc să mă concentrez pe ceea ce am de făcut”, a spus Alina Sorescu mai demult, despre perioada prin care trece, potrivit Ciao.
La rândul lui, Alexandru Ciucu dezvăluia că despărțirea a lăsat traume adânci în el și nici acum nu s-a vindecat complet.