Alina Pușcaș, prezentatoarea de la „Te cunosc de undeva”, nu s-a refăcut încă după căzăturile de la „Dansează printre stele”.
„Se pare că îmi este scris ca de fiecare dată când accept o provocare ce presupune efort fizic să am parte de câte un incident, chiar dacă sportul nu este deloc străin de mine. Încerc să fiu de fiecare dată și pe cât posibil atentă și să mă protejez cât mai bine. Nu am rămas cu traume din perioada «Splash». În schimb, de la «Dansează printre stele» am rămas cu vreo două cicatrici și o ușoară sensibilitate la gleznă, dar nu este nimic grav, aș relua oricând provocarea de a dansa”, spune râzând vedeta Antenei 1.
După șapte sezoane la „Te cunosc de undeva”, prezentatoarea se gândește să încerce în emisiune un travesti și să se transforme în Lenny Kravitz sau Robbie Williams.
Așteaptă sufletul-pereche
A trecut un an de la divorț, iar vedeta de 31 de ani nu și-a pierdut speranța în dragoste. „Nu a fost o experiență plăcută sau ușoară dar, cu siguranță, m-a făcut ceva mai puternică și determinată să lupt pentru ceea ce consider că merită cu adevărat. Faptul că am trecut printrun divorț nu m-a făcut să-mi pierd speranța că undeva, în lumea asta, există și sufletul meu pereche, dragostea mea care să mă facă fericită, să mă împlinească și să mă completeze”.