Alina Gorghiu: “Unitatea forţelor de dreapta ar spori şansele ca Rapublica Moldova să aibă un preşedinte 100% european”
- Razvan Gheorghe
- 16 septembrie 2016, 15:12
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, care s-a întâlnit vineri cu preşedintele Partidului Popular European din Moldova, fostul premier Iurie Leancă, a apreciat că unitatea forţelor de dreapta chiar din primul tur al alegerilor prezidenţiale ar spori şansele ca Republica Moldova să aibă un preşedinte sută la sută proeuropean.
"Printre temele discutate s-au aflat reformele realizate de Republica Moldova pentru apropierea de Uniunea Europeană, sprijinul concret dat de România pentru românii dintre Prut şi Nistru, precum şi alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, programate luna viitoare, pe 30 octombrie. Copreşedintele Alina Gorghiu a spus că unitatea forţelor de dreapta chiar din primul tur al alegerilor prezidenţiale ar spori şansele ca Republica Moldova să aibă un preşedinte 100 la sută proeuropean", a spus Gorghiu, potrivit Agerpres.
În cadrul întâlnirii, liberala a menţionat că e nevoie, în continuare, de stabilitate politică în Republica Moldova şi şi-a exprimat speranţa în deblocarea cât mai rapidă a finanţărilor europene.
"România este şi va continua să fie cel mai puternic avocat al căii europene a Republicii Moldova. Sunt convinsă că, mai devreme sau mai târziu, românii de pe ambele maluri ale Prutului se vor regăsi în Uniunea Europeană", a spus ea.
Iurie Leancă a fost ministru de Externe, iar ulterior, în anii 2013 - 2014, a fost prim-ministru al Republicii Moldova. În timpul mandatului său de premier, în iunie 2014, Iurie Leancă a semnat la Bruxelles Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, moment considerat drept cea mai importantă realizare de politică externă a ţării de la declararea independenţei în 1991, a informat sursa citată.