Migrația aleșilor locali, la mâna ministerelor PNL. Ce schimbări vor fi aduse

Migrația aleșilor locali, la mâna ministerelor PNL. Ce schimbări vor fi aduseAlegeri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Proiectul OUG privind migrația aleșilor locali va fi modificat. Conform noilor reglementări, aceștia vor avea mai puțin timp la dispoziție pentru a-și schimba partidul, fără a-și pierde mandatul. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției.

Aleșii locali vor avea mai puțin timp la dispoziție pentru a-și schimba partidul, fără a-și pierde mandatul. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat joi că proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) privind migrația aleșilor locali va trece prin  modificări semnificative.

Alina Gorghiu, despre schimbări migrația între partidele politice

Noile măsuri prevăd ca aleșii locali să-și schimbe partidul fără a-și pierde mandatul.  Astfel,cei care intenționează să facă o astfel de schimbare vor avea posibilitatea să ia decizia în maxim 2-3 săptămâni.

Alegeri,

Alegeri / Sursa foto: Dreamstime.com

„Perioada (în care vor putea aleșii locali să opteze pentru alt partid, n.red) va fi, conforma articolului modificat, mult mai scurtă, opțiunea la depunerea candidaturii probabil va fi de 2-3 săptămâni. Dar nu poți să nu-l lași pe candidat să opteze pentru ce partid candidează”, a declarat Alina Gorghiu.

Tensiuni pe scena politică

Anunțul ministrului Justiției privind modificările aduse OUG-ului vine în urma tensiunilor de pe scena politică, legate de acest context. Liberalii au semnalat că PSD ar putea beneficia de această ordonanță, în timp ce PNL riscă să piardă până la 20% din aleșii locali.

„Ordonanța de Urgență va veni și la mine, azi, în avizare, cred că acum o oră a pus-o Cătălin Predoiu în circuitul de avizare ca inițiator. Cred eu că traseismul rămâne o problemă pe care partidele trebuie să o analizeze foarte serios. Dar traseismul nu este încurajat de lege, ci uneori de liderii partidelor politice”, a adăugat ministrul.

gorghiu

Alina Gorghiu. Sursa Foto: Alina Gorghiu, Facebook

Alina Gorghiu, propuneri pentru aleșii locali

Recent, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că traseismul politic actual nu ar trebui încurajat. Mai mult, acesta a lăsat de înțeles că nu ar fi corect ca social-democrații să aprobe aceste schimburi făcute la nivel local.

Inițial, Ministerul de Interne, condus de Cătălin Predoiu, a propus în dezbatere publică la finalul lunii februarie un proiect de OUG care oferea primarilor și președinților de Consilii Județene posibilitatea de a-și schimba partidul fără a-și pierde funcția. Condiția principală în acest sens pentru aleși era ca aceștia să ia decizie într-o "fereastră" de 60 de zile înaintea alegerilor locale. Potrivit ministrul Justiției, în urma noilor reglementări, perioada în care aleșii locali pot lua decizia de a intra într-un alt partid va fi mult mai scurtă.