Alina Cojocaru: „Este un privilegiu să te reîntorci acasă”

Alina Cojocaru: „Este un privilegiu să te reîntorci acasă”

Celebra balerină a fost aclamată sâmbătă seara, pe scena Operei Naționale București, la finalul premierei de gală a baletului „La fille mal gardee”.

O fată ca oricare alta, pe lângă care poți trece aproape în fiecare zi fără să o remarci. Dar o fată care se transformă într-o făptură de vis de fiecare dată când urcă pe scenă. Alina Cojocaru i-a încântat pe critici de la începutul carierei sale și este socotită drept cea mai tânără prim balerină din istoria Companiei Regale de Balet de la Covent Garden. La 9 ani a descoperit că baletul este viața ei. La 33 este cea mai cunoscută balerină din lume. Vorbește la fel cum dansează, parcă bătând din aripi, aproape în șoaptă. În ciuda aparentei fragilități, face față unui program drastic și extrem de disciplinat. Nu este deloc ușor. Și-a petrecut mai mult de jumătate din viață departe de casă. De aceea, de câte ori revine pe pământ românesc este zi sărbătoare. „Când te reîntorci acasă este ca atunci când te reîntorci la un spectacol care are emoție, te încântă, te atinge, îl ții minte și rămâne în sufletul tău. Este un privilegiu. Momentul meu, atunci când sunt pe scenă, este cel care rămâne mereu în sufletul meu. Atunci fac ce știu mai bine. Dansez. Este un privilegiu să trăiești viața personajului pe care îl interpretezi”, a declarat Alina Cojocaru.

Românii au umplut sala Operei Române din București până la refuz, s-a stat și pe jos, pentru că o ocazie precum aceasta este rară: să o vezi pe Alina Cojocaru dansând acasă la ea. Alina a jucat rolul Lisei cea neascultătoare, Robert Enache a interpretat rolul lui Colas, iar Johan Kobborg, directorul Baletului ONB, a încântat publicul cu rolul travesti Văduva Simone, rolul lui Alain, pretendentul fără minte al tinerei, fiind interpretat de Cristian Preda. O apariție specială în spectacol a avut-o poneiul Amore. „E ca un fluture pe scenă, este extraordinar de talentată, incredibilă. Cum să nu vii să o vezi pe Alina Cojocaru atunci când face efortul de a dansa acasă, la București? A dat autografe timp de o oră. O admir”, a declarat, pentru EVZ, Narcisa Brașoveanu, o spectatoare prezentă la Opera Română la premiera de gală a baletului „La fille mal gardee”.

Spectacolul i-a cucerit pe bucureșteni, care i-au răsplătit cu aplauze furtunoase pe balerinii aflați pe scenă. Când o privești pe Alina Cojocaru nu-ți poți imagina câte eforturi se ascund în spatele zborului ei. Oricât de greu este, Alina găsește resurse și pe cât de mică pare, pe atât de puternică este pe dinăuntru. „<> este unul dint cele mai încântătoare și complete spectacole de balet. Totodată este o provocare foarte mare pentru balerini, deoarece coregrafia se bazează pe un stil de dans deosebit, un fel cu totul special de a executa mișcările”, a declarat Johan Kobborg, partenerul de viață al Alinei și director artistic al Companiei de Balet a Operei Naționale București.

Ne puteți urmări și pe Google News