Alina Bica acuză implicarea SRI în dosarele pe care le-a instrumentat
- Ana Petrescu
- 13 octombrie 2017, 00:00
Fosta șefă a DIICOT a dezvăluit, ieri, la audierea Comisiei parlamentare de control al SRI, că persoane din conducerea Serviciului Secret s-au implicat în dosare la care ea a participat sau le-a instrumentat
Interferența în dosare a fost în ambele sensuri a spus Claudiu Manda. „În sensul de a sprijini pe unul sau pe unii dintre cei care erau inculpaţi cu măsuri mai puţin severe, sau intervenţii în unele cazuri împotriva unor inculpaţi sau învinuiţi cu măsuri pe care le solicitau persoane din conducerea SRI, cu măsuri mai severe”, a explicat el. Bica a spus că nu are o problemă DNA sau SRI, ci cu atitudinea anumitor persoane din aceste instituții. „Nu e problema mea să apreciez, vreau să cred şi am încredere că măcar în ceea ce priveşte SRI, noua conducere în mod cert va acţiona conform legii şi nu am niciun motiv să cred că va fi altfel”, a afirmat ea, precizând că peste două săptămâni va veni din nou la comisie cu noi probe.
Băsescu și Udrea, la audieri
Fostul președinte Traian Băsescu şi fostul parlamentar Elena Udrea vor fi invitaţi săptămâna viitoare la Comisia SRI. „intenţionăm să-i invităm la comisie din nou pe Daniel Dragomir, Elena Udrea, Traian Băsescu şi domnul Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei. În cadrul discuţiilor au apărut elemente pe care cred că le putem lămuri cu aceşti invitaţi”, a zis Claudiu Manda.
Interceptări abuzive
Tot ieri, Comisia SRI l-a audiat și pe fostul director al SRI Alba, Ioan Tarnu. El a reclamat existența unor „ascultări abuzive, dar nu a indicat neapărat SRI”, a anunțat Claudiu Manda. „A mai spus despre o firmă care este în atenţia opiniei publice, o firmă de soft de care se ştia la nivelul anului 2010. A informat atunci despre diferite aspecte şi nu s-a luat nicio măsură. A vorbit inclusiv de cazul domniei sale, de arestarea sa, dând exemple în care persoane din conducerea SRI naţional i-ar fi spus: «Predaţi cheile, predaţi ştampila şi mergeţi că urmează să fiţi arestat». Spunea că ordonanţa de reţinere a fost dată la ora 17.00, dar la 9 şi 47 de minute apăruse deja în presă comunicatul că este reţinut şi urmează să fie arestat pentru 29 de zile”, a spus Manda. Șeful Comisiei SRI a precizat că Tarnu a prezentat în acest sens probe, înscrisuri, CD-uri, documente care sunt declasificate şi la care comisia poate să aibă acces.