Cel de-al doilea clasat la X Factor are în agendă multe concerte, iar programul lui zilnic este împărţit între lecţii de canto, dicţie, actorie, repetiţii şi mers la sală.
Pentru Valentine’s Day, Alin Văduva are deja programate două concerte şi speră ca vremea capricioasă să nu îi pună beţe în roate. Pe 14 februarie, el îi va întâlni pe constănţeni, în City Park Mall Constanţa, de la 13.30 la Pufstock, evenimentul organizat de Antena 1 de Valentine’s Day, pentru ca apoi, seara, să susţină un alt concert, în Bucureşti. Intervalul dintre două concerte este destul de mic, dar cântărețul este încrezător că va ajunge la amandouă şi speră ca vremea să țină cu el.
Alin Văduva îşi ia în serios rolul de artist. Face canto în fiecare zi, merge la sală pentru a se menţine în formă şi, de curând a început să ia lecţii de actorie şi dicţie de două ori pe săptămână de la buna sa prietenă Crina Matei.
Antena 1 îi provoacă pe români la Pufstock, cea mai mare bătaie cu perne din România. De Valentine’s Day, Antena 1 şi vedetele sale celebrează dragostea în trei dintre cele mai importante oraşe ale României: Iaşi, Cluj şi Constanţa.
Nu vor lipsi nici premiile. Astfel, cei care vor veni în Iaşi, Cluj şi Constanţa la Pufstock vor putea câştiga excursii în doi la munte, cine romantice, vouchere de cumpărături și abonamente duble la uncentru de sport şi întreţinere.