Alin Oprea dă din casă. Povești cu infidelități, probleme cu alcoolul...

După ultimele dezvăluiri, scandalul dintre Alin Oprea și soția sa a căpătat noi valențe. Cântărețul își învinovățește consoarta pentru problemele sale cu alcoolul.

 

 

După ce a dezvăluit numeroasele infidelități ale Larisei, pe care a decis să le ascundă, de dragul copiilor, acum, artistul a scos la iveală alte detalii șocante din mariajul de peste două decenii, însă de data aceasta, despre problemele sale cu alcoolul.

De când s-a aflat de divorțul lui Alin Oprea de Larisa, artistul a fost atacat cu toate armele atât de soția sa, cât și de oamenii pe care îi considera apropiați. S-a spus că fostul component al trupei Talisman a avut mari probleme cu alcoolul, iar soția sa a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-l ajuta să depășească viciul, însă potrivit spuselor artistului, adevărul este cu totul și cu totul altul.

Invitat în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, Alin Oprea a mărturisit că după nașterea primului copil a început să bea, însă din cauza comportamentului soției sale care devenise extrem de agitat și irascibil.

„Eu nu am avut probleme cu alcoolul niciodată. Adică am avut unele probleme după nașterea primului copil, când soția mea începuse să aibă un caracter agitat, irascibil, masculin aș putea spune.” a dezvăluit Alin Oprea.

Chiar și așa, fostul solist susține că nu putea fi catalogat drept bețiv, dat fiind că episoadele în care consuma alcool erau la distanță de luni de zile și niciodată nu a fost agresiv verbal sau fizic cu cei din jurul lui.

„Ea m-a determinat să-mi găsesc un refugiu în consumul de alcool, dar nu eram un bețiv. Mă îmbătam la câteva luni, după care îmi făceam treaba. Nu eram agresiv, nici verbal, nici fizic. Nu am fost un bețiv, nu am fost un alcoolic, nu am ajuns în comă alcoolică la spital, nu am fost la o clinică de dezalcolizare, nu am fost irascibil niciodată din această cauză”, a mai spus Alin Oprea.

Artistul a ținut sa precizeze că nu a mai băut de mai bine de trei ani, încă de când Larisa s-a mutat în Londra, scrie antenastars.ro.