Odată cu intrarea în post, rafturile supermarketurilor sunt pline de produse vegetariene. Specialiștii atrag atenția asupra pericolului la care se expun persoanele care le consumă. Cele mai multe dintre acestea au un conținut mare de aditivi fiind un pericol real pentru sănătate.
Produsele de post din supermarketuri, pline de aditivi
Perioada de post este deseori percepută ca un proces de detoxifiere pentru organism. Astfel, din lipsă de timp, multe persoane aleg să mănânce produse vegetariene din magazine. Cașcaval, pateu, cârnați sau chiar burgeri de post, sunt doar câteva dintre alimentele care apar în această perioadă în marile magazine.
Medicii atrag atenția asupra pericolului la care se expun cei care le consumă frecvent.
„Putem fi tentaţi să căutăm tot felul de înlocuitori ai produselor animale, precum pateul vegetal, cârnaţii vegetali şi tot aşa. Cel mai important este că aceştia conţin o cantitatea mare de aditivi. În această perioadă pădurea este plină de leurdă, drept pentru care recomand să profităm din plin. Leurda este una dintre cele mai importante plante care ajută organismul să curețe toxinele.", a mai spus Simona Carniciu, expert în boli metabolice şi de nutriţie.
Alimentele care ar trebui evitate
O parte dintre români sunt atrași de prețurile scăzute ale produselor de post. Mai mult, multe dintre acestea ajung să fie reduse aproape de termenul expirării. Specialiștii recomandă cumpărătorilor să nu cadă în această plasă cumpărând produse ieftine, de o calitate îndoielnică.
„Greșeala atunci când ținem post este că vrem să ne săturăm cu bani puțini, iar acest lucru nu se poate. Este cea mai mare greşeală să credem asta. Ideea este că ar trebui să mâncăm alimente de calitate şi să nu mai punem accentul pe cantitate. Poate ne costă puţin mai mult, dar este important să facem acea menire adevărată a postului. Ar trebui să fim mult mai atenți atunci când ajungem într-un supermarket. ”, a adăugat specialistul.
Leurda, urzicile și spanacul, ideale pentru perioada de post
Frunzele de leurda sunt bogate în vitaminele A și C, dar și în minerale precum calciu, fier, fosfor, sodiu și cupru. De asemenea, urzicile și spanacul au un conținut ridicat de fier. Cele mai recente studii au arătat că acestea au un rol benefic în curățarea sângelui și a sistemului digestiv.