Aliații NATO își fortifică granița de est. Se vor construi structuri comune

Aliații NATO își fortifică granița de est. Se vor construi structuri comune Rachete / Sursa foto: Dreamstime.com

Aliații NATO își întăresc granița de est cu buncăre și „dinți de dragon” pentru a descuraja o eventuală invazie rusă. Aceste măsuri se încadrează în eforturile alianței de a consolida securitatea în regiunea baltică.

Țările baltice se pregătesc pentru o posibilă invazie din partea Federației Ruse și își întăresc mii de kilometri de granițe. Această regiune este considerată cea mai vulnerabilă parte a flancului militar al NATO, conform informațiilor publicate în The Times și Il Messaggero.

Granița dintre NATO și Rusia se fortifică

La granița dintre NATO și Rusia, statele situate în prima linie se pregătesc pentru un eventuall conflict cu Moscova. Miniștrii apărării din Estonia, Lituania și Letonia au convenit asupra unui plan de acțiune pentru construirea de structuri comune de-a lungul granițelor, în special fortificații, cu scopul de a descuraja și contracara orice incursiune.

Potrivit oficialilor estoni, guvernul planifică construirea a aproximativ 600 de buncăre, pregătindu-se pentru eventualitatea unei invazii ruse. Ministerul Apărării din Estonia a confirmat că cele trei state baltice, toate membre ale NATO, "vor construi structuri defensive în următorii ani pentru a descuraja și, dacă va fi necesar, pentru a face față amenințărilor militare".

Ne puteți urmări și pe Google News

„Războiul din Ucraina a arătat că recâștigarea teritoriilor deja cucerite este extrem de dificilă și implică un mare cost în ceea ce privește viețile umane, timpul și resursele materiale”, a declarat Susan Lillevali, adjunctul ministrului apărării din Estonia. „Pe lângă echipamente, muniție și forță de muncă, avem nevoie de instalații fizice pentru a ne apăra eficient țările”, a spus aceasta.

 nato

Linia de apărare baltică. Sursa foto: X/The Times

Noua linie de apărare baltică este aliniată cu abordarea NATO

„Apărați fiecare centimetru de teritoriu aliat în orice moment”, a declarat Lillevali.

„Aceste instalații servesc, în primul rând, pentru a evita conflictele militare în regiunea noastră. Ele ar putea da peste cap calculele inamicului. Astfel de fortificații au jucat într-adevăr un rol semnificativ în războaiele care au avut loc în regiunea noastră, de exemplu în Finlanda, și, după cum a arătat războiul din Ucraina, ele sunt valabile și în acest secol”, a mai declarat aceasta.

Ce vor adăposti fortificațiile

Structurile de construcție, care cuprind buncăre pentru adăpostirea militarilor și depozitarea munițiilor, precum și piramide de beton cunoscute sub numele de "dinți de dragon", mine antitanc, tranșee și sârmă ghimpată, au ca obiectiv "să împiedice inamicul să avanseze rapid pe teritoriul țărilor baltice".

Proiectul vizează și Coridorul Suwalki, o zonă de pământ de 65 de kilometri care se întinde de-a lungul graniței dintre Lituania și Polonia, iar ocuparea sa ar putea izola statele baltice de aliații lor europeni din vest.

Fortificațiile din Estonia vor fi concentrate în jurul punctelor de trecere a frontierei Narva, în nord, și Võru, în sud. De asemenea, lacul Peipus, care marchează o mare parte a graniței cu Rusia, oferă estonienilor o barieră defensivă semnificativă.

Sursa foto. Infoactual

Moscova, o amenințare pentru NATO

După conflictul din Ucraina, armata rusă a înregistrat pierderi considerabile, însă liderii NATO consideră că Moscova rămâne o amenințare serioasă.

„Am văzut estimări cu privire la cât de repede va putea Rusia să reconstruiască forțele armate și trebuie să folosim acest timp cu înțelepciune”, a avertizat Lillevali. „Am ajuns la concluzia că este timpul să facem toate pregătirile necesare”, a precizat aceasta.

Estonia va contrui 600 de buncăre

Până în prezent, oficialii estonieni au planificat construcția a 600 de buncăre. Estonia își propune ca primele buncăre să fie finalizate începând cu anul 2025. Raportul anual al Serviciului de Informații Externe al Estoniei, publicat marți, a avertizat că Rusia are în plan să-și mărească numărul de trupe în apropierea granițelor celor trei țări.

În plus, raportul de informații evidențiază planurile Kremlinului de a institui un nou corp de armată, posibil amplasat la Petrozavodsk, în nord-estul orașului Sankt Petersburg, cu scopul de a se ocupa de frontiera cu Finlanda. De asemenea, recent, șeful Serviciului de Informații Externe al Estoniei, Kaupo Rosin, a avertizat că Rusia se pregătește pentru un conflict militar cu Occidentul în următorul deceniu.

Un ofițer al armatei lituaniene și un cercetător de la Institutul Baltic de Tehnologii Avansate din Vilnius, Donatas Palavenis, au observat că principalul obiectiv al acestor fortificații este de a încetini avansul forțelor invadatoare și de a le redirecționa către zonele unde NATO poate contracara mult mai eficient orice tentativă de înaintare a rușilor. Palavenis susține că construcția acestei linii fortificate va necesita timp și resurse considerabile, dar eficacitatea sa a fost dovedită în timpul războiului din Ucraina.