Alianța PNL-Vanghelie, mărul discordiei dintre liberali și vechiul PDL
- Andreea Udrea, consultant politic
- 6 martie 2015, 00:00
Aparent, PDL și PNL București s-au certat pe sediul partidului, în fapt conflictul a plecat de la bani.
Scandalul dintre vechii democrat-liberali și liberali, la București, de miercuri seara, a avut doar pretext noul sediu al partidului. La bază ar sta, de fapt, nemulțumirile democrat-liberalilor privind alianța informală dintre liberali și aripa Vanghelie din Consiliul General al Municipiului București. Primarul Sectorului 5 le-a propus liberalilor să se alieze pentru a-și putea trece proiectele, urmând ca oamenii lui să îi susțină pe cei din PNL.
Datoriile, plătite la comun
Astfel, dincolo de faptul că se află la masa puterii în CGMB, liberalii mai au reprezentanți și în CA-urile RADET și RATB.
În schimb, democrat-liberalii nu s-au ales cu nimic. Parteneriatul Vanghelie - Geonă- Atanasiu este în funcțiune și la Senat, acolo unde s-a încercat captarea senatorilor PSD și UNPR prin gruparea primarului de la Sectorul 5.
FOTO: Senator de Alba, Teodor Atanasiu este co-președinte al PNL București . FOTO: NICU DÎRDÎIAC
În același timp, potrivit unor surse, disputele dintre cele două tabere au apărut în momentul în care Atanasiu a insinuat ca și vechii democrat-liberali să contribuie la achitarea datoriilor acumulate în ani de zile de vechii liberali, lucru considerat inacceptabil de PDLiști.
Potrivit statutului noul PNL, liberalii vor prelua sediul vechiului PDL din Aleea Modrogan nr.1. „Eu aștept să finalizeze domnul Blaga redecorarea sediului, înțeleg că încă zugrăvește, voi avea biroul în sediul din Modrogan”, a spus co-președintele PNL, Alina Gorghiu.