Algoritmul de căutare Amazon sugerează cărți antivaccin, potrivit unui studiu american

Sursa foto: Arhiva EVZ

Algoritmul de căutare Amazon sugerează cărți antivaccin, potrivit unui studiu american citat de La Stampa.

LA STAMPA: Cercetătorii de la Universitatea Washington din Seattle au monitorizat căutările pe platforma de comerț electronic şi au constatat că 10,5% din rezultate trimit către produse de dezinformare privind vaccinurile: cărți, dar și tricouri cu sloganuri.

Algoritmul de căutare Amazon răspândește teorii ale conspirației împotriva vaccinurilor, promovând în rezultatele căutărilor cărţi şi materiale antivaccin, susţine un studiu al Universității Washington din Seattle, pre-publicat deocamdată pe site-ul web Arxiv, dar care în luna mai va fi prezentat la un congres specializat.

Cercetătorii au urmărit rezultatele căutării pe platforma generală, fără a se conecta la un profil şi au constatat că 10,5% din rezultate indicau produse de dezinformare privind vaccinurile, în special cărți, dar și obiecte de îmbrăcăminte, cum ar fi tricouri cu sloganuri anti-vaccin.

„Am observat şi o denaturare a clasamentului rezultatelor - citește studiul - dezinformarea fiind poziționată mai sus decât materialele corecte”.

Studiul a fost efectuat pe versiunea americană a platformei, însă comportamentul nu pare diferit de cel al variantei italiene, unde, făcând aceeaşi căutare, primele patru rezultate sunt cărți anti-vaccinuri, în timp ce din primele zece, doar trei sunt în favoarea vaccinărilor.

Amazon oferă „clienților acces la o varietate de puncte de vedere. Ne-am angajat să oferim clienţilor o experiență pozitivă și avem politici care dictează ce produse pot fi vândute în magazinele noastre”, a declarat publicaţiei Seattle Times un purtător de cuvânt al companiei.

„Instrumentele noastre de shoping și descoperire nu sunt concepute pentru a genera rezultate orientate spre un anumit punct de vedere și suntem mereu atenţi la feedback-ul clienților”, precizează Amazon.

Sursa

Traducerea Cătălina Păunel, RADOR