Algele marine, invazie masivă pe litoral. Cum sunt adunate de pe plaje

Sursa foto Arhiva EVZ

Aproape toate plajele de pe litoralul românesc sunt invadate de o adevărată maree verde care produce un disconfort, aproape insuportabil, turiștilor aflați în vacanță la mare.

În ciuda intervenţiei nocturne, zilnice, a utilajelor de la Apele Române Dobrogea Litoral, în zorii zilei țărmul mării este cotropit din nou de o pătură groasă de alge de parcă nimic nu ar fi fost curăţat. Inițial, fenomenul de înflorire algală s-a manifestat pe plajele din sudul litoralului. În scurt timp a ajuns și în nord, la Mamaia. Mii de tone de asemenea plante marine verzi au fost adunate până acum, acționându-se numai noaptea.

   

„Zonele cele mai afectate sunt pe partea de sud a litoralului, în special pe zona Saturn - Mangalia - Vama Veche. Problema nu este că nu ne facem treaba bine, ci că ar fi fost indicat să avem până în acest moment și utilaje moderne cu deservenți suficienți, care să termine treaba cât mai repede și mai eficient”, spunea, la începutul lunii iulie, directorul Administrației Bazinale Apele Române Dobrogea Litoral (ABADL), Bogdan Bola.

Miercuri după amiază însă, Bogdan Bola părea că este depășit de situație: „E clar, nici natura nu ține deloc cu noi: dacă de dimineață malul litoralului în dreptul stațiunii Mamaia era curat aproape în totalitate, în doar câteva ore, schimbându-se direcția vântului, linia țărmului este efectiv înecată în alge aduse de curenți. Și imaginați-vă că adâncimea acestui strat este de până la jumătate de metru”.

   

Oamenii cu vechime la Apele Române spun că un astfel de fenomen nu a mai avut loc de cel puțin 10 ani. Miercuri noaptea toate echipele instituției au fost mobilizate pe plaje pentru a colecta uriașele cantități de alge. Numărul oamenilor care lucrează efectiv pe plajă este însă mic, iar utilajele sunt insuficiente. În același timp, lipsa unor mașini și ambarcațiuni specifice colectării algelor îngreunează intervenția angajaților.

Algele, adunate cu furci și lopeți

„Dacă nu vom remedia urgent aceste aspecte, care din păcate durează de ani de zile, aceste probleme se vor repeta la nesfârșit. Să mai punem oamenii să muncească la furcă în mileniul III, fără să ne preocupăm să aibă utilajele corespunzătoare, mi se pare o barbarie din partea noastră, ca și conducere  a ABADL. În cel mult o săptămână vom face un plan de bătaie și vom cere utilajele cate ne lipsesc pe litoral de ani de zile”, promite acum directorul Bogdan Bola.

Directorul științific al Institutului de Cercetare Marină “Grigore Antipa”, Tania Zaharia susține că algele nu sunt periculoase, dar într-adevăr produc disconfort. “Eventual, dacă sunt cantități mari și ele se descompun în apă și nu sunt strânse, pe lângă faptul că îmbăierea nu mai este propice, mirosul emanat de plantele putrezite poate alunga turiștii. Știu însă că la noi sunt colectate în fiecare noapte”.

Tania Zaharia vorbește și despre aspectul pozitiv al plantelor verzi: “Faptul că ele ajung la mal și sunt proaspete constituie o adevărată binefacere pentru corpul uman pentru că ele constituie un cocktail de vitamine şi de minerale. In alte ţări se fac băi de alge marine, omul plăteşte ca să facă această îmbăiere”.

In opinia specialiştilor, fenomenul infloririi algale poate fi atenuat doar dacă depozitele se colectează zilnic şi mai ales dacă vântul îşi schimbă direcţia şi duce curenţii de apă spre larg. Cât timp apa este caldă şi temperaturile din aer continuă să fie ridicate, algele vor rămâne prezente în zonele în care găsesc condiţiile propice pentru dezvoltare. Recordul de alge de pe țărmul românesc al Mării Negre a fost înregistrat în 2011 când de pe plajele litoralului au fost adunate peste 40.000 de tone de plante marine.