Scandalul de la SNSPA. Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore. Acuzațiile care i se aduc. Update

Alfred Bulai. Sursa: Inquam Photos / George Calin

Update 3. După mai multe ore de audieri, Alfred Bulai a fost reținut pentru 24 de ore. El este acuzat de folosire abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au precizat că Bulai a refuzat să dea declaraţii în dosarul în care are calitatea de suspect, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Alfred Bulai. Sursa: Inquam Photos / George Calin

Update 2: Alfred Bulai a ieșit din locuință pentru a-i fi percheziționată mașina. Sociologul a fost escortat de polițiști până la Dacia Duster, în condițile în care era asaltat de jurnaliștii dornici să afle detalii despre caz. El a refuzat să facă declarații, cerând să fie lăsat în pace.

„Lăsați-mă în pace...Când o să mă apăr o să aflați... Nu am ce să comentez”, a răspuns Bulai întrebărilor care veneau din toate direcțiile.

Update: Pe lângă locuința lui Alfred Bulai, procurorii au dispus percheziții la fosta sa soție și la o fostă studentă cu care se spune că avea o relație. Anchetatorii caută documente, imagini sau înregistrări video care să confirme acuzațiile de abuz și agresiune sexuală. După percheziții, atât sociologul, cât și fosta soție, dar și fosta studentă vor merge la audieri.

Alfred Bulai Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

București. Procurorii au descins la locuința sociologului Alfred Bulai pentru percheziții. Anchetatorii caută probe care să confirme acuzațiile de abuz sexual împotriva fostului profesor al SNSPA.

Ancheta care vizează acuzațiile de abuz sexual de la SNSPA avansează. Procurorii analizează alte piste pentru a strânge dovezi în vederea probării plângerilor formulate de fostele studente.

Alfred Bulai, chemat la parchet

Mai multe foste studente de la SNSPA au formulat acuzații împotriva sociologului. Anchetatorii au strâns mai multe reclamații conform cărora acesta avea un comportament nepotrivit, în cel mai bun caz.

Fostul profesor de la SNSPA va fi adus la Secția 2 de poliție, în cursul zilei de miercuri, 4 septembrie, pentru audieri. El va fi interogat, pentru prima ată, de procurori, în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală.

În acest timp, la locuința sa se derulează percheziții. Potrivit unor surse judiciare, au mai fost puse în executare alte două mandate de percheziție care vizează două persoane fizice.

Alfred Bulai Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Alfred Bulai coborând din bloc Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Ancheta avansează în dosar

Săptămâna trecută, o studentă la SNSPA a fost audiată la Secția 2 din Capitală, în calitate de martor în ancheta care îl vizează pe profesorul universitar Alfred Bulai.

Mai multe persoane au fost solicitate ca să ofere informații în anchetă. Este vorba despre persoanele vătămate, care au depus plângeri, dar și despre alți martori. Între aceștia se numără și asistenta lui Alfred Bulai, Corina Ioana Benga.

Procurorii l-au solicitat și pe decanul Facultății de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu. Într-o declarație de la sediul parchetului, acesta a afirmat că nu era la curent cu practicile sociologului. El a spus că a aflat ulterior că o studentă a fost „înfometată în timpul practicii şi că a avut nevoie de asistenţă medicală”.

Cristian Pîrvulescu Sursa foto: EVZ

Acuzațiile aduse lui Alfred Bulai

Sociologul și analistul politic în vârstă de 61 de ani, este acuzat de comportament inadecvat față de studente. Mai multe femei au reclamat că le-a cerut să se dezbrace în camera sa, sub pretextul unor experimente academice. Ele au relatat, că s-au simțit umilite și abuzate de fostul profesor Alfred Bulai.

În acest context, a fost deschis un dosar penal, la Parchet, pentru „folosirea funcției în scop sexual”. Alfred Bulai a fost concediat, de la Universitate, în baza unei decizii a Comitetului de Etică. Anterior, el își ceruse pensionarea, care urma să intervină în luna octombrie.