Violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, artistul care are privilegiul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu, revine pe scena Sălii Radio în noua stagiune în concertul Orchestrei de Cameră Radio, programat miercuri, 29 octombrie, de la ora 19.00.
Programul pe care vi-l propune Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, este unul foarte atractiv. Dacă „La Traviata”, celebra creaţie a lui Verdi, este considerată ca opera interpretată cel mai frecvent în întreaga lume (conform site-ului Operabase), partitura nu putea să lipsească din sălile de concert, într-o formă adaptată contextului. Astfel, veţi avea deosebita ocazie de a asculta, în interpretarea lui Alexandru Tomescu alături de Orchestra de Cameră Radio, Variaţiuni pe teme din opera La Traviata de Verdi pentru vioară şi orchestră de coarde (semnate de Marc Olivier Dupin).
Un alt moment special al serii îl va reprezenta şi Suita Holberg, creaţie a marelui compozitor norvegian romantic Edvard Grieg, lucrare inspirată de ritmurile specifice dansurilor din sec. XVIII, ca sarabanda sau gavota. Programul serii va cuprinde de asemenea şi Adagio compus de artistul american Samuel Barber - dublu laureat al Premiului Pulitzer pentru muzică - şi Serenada în mi minor, semnată de compozitorul britanic Edward Elgar.
Dirijorul Cristian Oroşanu a fost apreciat pe multe scene ale Europei în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de Paris în cadrul Festivalului de la Aix en Provence, Orchestre National Bordeaux Aquitaine, orchestrele Tonhalle Zürich, BBC Scotish, Lamoureux, Israel Kibbutz, Orchestre National Porto, la pupitrul filarmonicilor din Strasbourg, Bruxelles ş.a.
În 2005, la finala Concursului de dirijat de la Malko, competiţie la care a câştigat locul doi, Cristian Oroşanu a avut ocazia să colaboreze cu Orchestra Simfonică Radio Danemarca. În Japonia, are o relaţie deosebită cu Hyogo Performing Arts Center Orchestra, un ansamblu tânăr cu multe valenţe interpretative. În ultimii ani, a avut ocazia să fie asistentul dirijorilor Yutaka Sado, Mstislav Rostropovich şi Ingo Metzmacher.
Cristian Oroşanu a dirijat cu succes aproape toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansamblurile muzicale Radio România, în prezent fiind dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov. Fascinat de lumea operei, Cristian Oroşanu a avut colaborari deosebite cu ansamblurile Operei Naţionale Bucureşti, Operei Române Cluj-Napoca, Operei Naţionale Iaşi, repertoriul său liric curprinzând peste 35 de titluri.
Dirijorul Cristian Oroşanu este fondatorul orchestrei Kamerata Kronstadt.
Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia. Concerte de Mozart, Bruch sau Mendelssohn printre altele, susţinute de Alexandru Tomescu alături de cele două ansambluri, s-au materializat în înregistrări lansate de către Editura Casa Radio.
Alexandru Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) etc.
Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecţie pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga ţară. A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo – cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe şi cele Şase Sonate şi Partite de Johann Sebastian Bach - turneele fiind urmate de o lansare de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.
Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu, cu o istorie de peste 25 de ani.