Alexandru Rafila este cunoscut în spațiul public prin prisma meseriei. Doctor și profesor universitar, acesta ocupă funcția de ministru al Sănătății. Dincolo de carieră și atribuțiile de serviciu, medicul are o viață personală discretă. Astfel, puțini știu că ministrul a trecut printr-un divorț.
Alexandru Rafila și-a ales meseria datorită tatălui său
Ministrul Sănătății și-a ales meseria încă din copilărie, urmând modelul tatălui său. În calitate de medic de familie, acesta făcea naveta la 30 de kilometri de Capitală, acolo unde avea cabinetul. Dedicarea părintelui său pentru această meserie l-a determinat pe Alexandru Rafila să urmeze același drum.
Mai mult, acesta a mărturisit că își dorește ca fiul său să poarte ștafeta mai departe și să aibă aceeași vocație.
A divorțat de soție
Actualul ministru s-a căsătorit în anul 2000, însă a divorțat după câțiva ani. Cu toate că s-a despărțit de fosta parteneră, medicul are o relație apropiată cu fiul său.
„Nu este niciun secret, m-am căsătorit în anul 2000 și am divorțat câțiva ani mai târziu. Am avut o lungă perioadă o relație”, a explicat ministrul.
În plus, Alexandru Rafila și fosta soție au aceleași principii privind formarea fiului lor. Cu toate că are își dorește ca acesta să îi calce pe urme, medicul recunoaște că adolescentul are parte și de libertate.
„Bineînțeles că are toată libertatea de a-și exprima opiniile și de a beneficia de avantajele firești ale unui adolescent care trăiește într-o societate modernă dintr-o țară a Uniunii Europene. Mă bucur că am reușit să îi insuflăm respect pentru valorile importante din societate și pentru credința lui în Dumnezeu”, a adăugat ministrul, conform Cancan.
Alexandru Rafila își petrece vacanțele alături de fiul său
Medicul susține că nu-i oferă prea mulți bani de buzunar fiului său, însă are grijă de cheltuielile legate de studii. De altfel, ministrul a mărturisit că nu aruncă sume importante pe cumpărături, ci investește în lucruri de calitate.
Totodată, acesta a recunoscut că își petrece vacanțele alături de fiul său.
„Cheltuielile sunt în zona produselor necesare traiului zilnic și pentru câte o vacanță împreună cu băiatul meu. Până la urmă, sunt un om obișnuit care își face singur cumpărăturile direct din magazin sau online”, a adăugat medicul.