Alexandru Cumpănașu va fi păzit de jandarmi

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, anunță într-o postare pe Facebook, că a solicitat protecție de la Ministerul de Interene după ce ar fi primit amenințări cu moartea atât el cât și familia lui.

Cumpănașu a postat anunțul la câteva minute după ce jurnaliștii l-au întrebat dacă este adevărat că beneficiază de protecția jandarmeriei și cu ce mașină de deplasează în oraș.

Cumpănașu i-ar fi scris ministrului de interne, Mihai Fifor căruia i-a cerut să-i asigure protecția.

Astfel se facă că Mihai Fifor este cel de al doilea ministru din Guvernul Dăncilă care se execută la solicitarea lui Cumpănașu.  Primul a fost Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii care a trimis, miercuri, Corpul de control la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru a face verificări privind aspecte administrative. Acest controlul a venit la doar o zi după ce Alexandru Cumpănașu i-a cerut public ministrului Sănătății să verifice instituția.

Ce spune legea în privința protecției asigurată de jandarmerie? Este vorba despre Legea 550/2004 privind organizarea Jandarmeriei care, la articolul 19, alineatul 2 prevede următoarele:

„La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situații care nu suferă amânare, la propunerea inspectorului general, ministrul administrației și internelor poate aproba asigurarea temporară a protecției unor persoane, obiective, bunuri, valori și transporturi speciale, altele decât cele stabilite prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.”

Potrivit informațiilor obținute de G4Media.ro, Cumpănașu ar fi păzit de o gardă de corp asigurată de Brigada specială de intervenție a Jandarmeriei și se deplasează cu un Touareg pus la dispoziție de MAI.

Alexandru Cumpănașu este cel care a publicat dialogurile Alexandrei Măceșanu cu operatorii STS și cu polițiștii în ziua răpirii ei de către Gheorghe Dincă, suspectat că a violat-o și ars-o pe tânăra de 15 ani. Cumpănașu a pornit o campanie dură împotriva instituțiilor statului, acuzate că vor să ascundă presupuse informații despre caz, fără a prezenta probe concrete în acest sens.