Alexandru Cumpănaşu, noi declaraţii despre crima de la Caracal

Alexandru Cumpănașu, președinte al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României și unchi al Alexandrei, a declarat că primele apeluri la 112 ale tinerei nu au fost, inițial, luate în serios de către anchetatori.

Acesta susţine că anchetatorii au considerat că o victimă nu are acces la telefon și apelul poate fi doar o glumă.

„Poliția de acolo și anchetatorii au tratat superficial toată povestea, fiind convinși că apelurile la 112 ale Alexandrei – cel puțin primele două apeluri – sunt piste false și nu s-au gândit și nici nu au încercat să identifice cu tatăl Alexandrei – persoana respectivă sa o identifice ca fiind Alexandra.

A trebuit ca eu și fratele meu să insistăm pe lângă anchetatori să îl ia pe tatăl Alexandrei să confirme că cea care a sunat este Alexandra. La și jumătate am vorbit cu fratele meu, în jurul orei 10 și ceva – noaptea. Joi.

Ce i-au spus fetei (polițiștii, n.r.), nu știu, dar spun ce mi-au spus mie. Bănuiesc că e ceea ce i-au spus și ei. În mintea lor, au spus că nu e posibil ca un criminal, în viziunea lor, să lase telefonul langă victimă. Au spus că este pistă falsă și că poate fi o glumă.

Eu spun ce mi-au spus mie, per ansamblu, pentru primele două apeluri – sau la toate apelurile. Că nu are sens să fie luat în serios, pentru că este o pistă falsă ”, a declarat unchiul Alexandrei.