Alexandru Budin, descrie ÎVĂŢĂMÂNTUL românesc: Este atât de vechi şi prăfuit, nu ţine cont de evoluţia umană, de creativitate sau de evoluţia tehnologiei, e FĂCUT să PEDEPSEASCĂ orice elev care e DIFERIT

Alexandru Budin, descrie  ÎVĂŢĂMÂNTUL românesc: Este atât de vechi şi prăfuit, nu ţine cont de evoluţia umană, de creativitate sau de evoluţia tehnologiei, e FĂCUT să PEDEPSEASCĂ orice elev care e DIFERIT

Alexandru Budin, mentorul echipei de robotică declarată cea mai bună echipă din Europa de la Campionatul Mondial care a avut loc în SUA, a postat un comentariu pe pagina de socializare unde face o analiză extrem de dură despre sistemul educaţional din România. Iar concluziile sale sunt extrem de nefericite, din păcate, atât pentru elevi cât şi pentru părinţi dar şi profesori.

”Consider ca sistemul educaţional actual din România distruge creativitatea copiilor, mulţi profesori se aşteaptă ca toţi copiii să fie la fel şi să gândească la fel şi sa ia note mari, că aşa au fost şi ei educaţi la rândul lor. Fiecare profesor vrea note mari la materia lui, nu îl interesează că tu, poate, nu ai o înclinaţie către acel subiect. Şi dacă elevul ia note mici la acel subiect, nu contează că el nu are înclinaţie către asta, e automat văzut ca un elev prost. Şi normal că asta îl va afecta mai târziu când notele contează la admitere, pentru că aşa e la noi. E un sistem stupid care trebuie schimbat. Sistemul a fost util atunci când singurele job-uri disponibile erau în uzine şi fabrici.

Majoritatea profesorilor punctează copiii în funcţie de ce părere au formată despre ei, - dacă le place de ei sau nu -, sau dacă e la pregătire la ei sau nu, sau dacă i-au dezamagit cu ceva sau nu. Că aşa e la noi, în loc să ajuţi copilul, mai bine te răzbuni, că e mai uşor. Sistemul educațional este atât de vechi şi prăfuit, nu ţine cont de evoluţia umană, de creativitate sau de evoluţia tehnologiei, e facut să pedepsească orice elev care e diferit, şi nu să lucreze cu el.

Un mesaj pentru părinţi: Distrugeţi orice fărâmă de creativitate şi orice fărâma de respect de sine pe care copilul îl are.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am un mesaj către părinţii care le zic copiilor «Da colegul tău de ce a putut să ia 10 şi tu nu» (şi părinţii mei au făcut la fel, pentru că aşa au fost şi ei obişnuiţi). Opriţi-vă din a mai face asta! Distrugeţi orice fărâmă de creativitate şi orice fărâma de respect de sine pe care copilul îl are.

Copilul vostru nu trebuie sa fie la fel ca altul. Scopul nu este ca el să fie cel mai bun, ci ca el să fie fericit şi să îi placă ce face şi să fie ajutat să găsească ce îi place să facă. Educaţia nu trebuie să fie un concurs, ci un mijloc prin care un copil se poate dezvolta la pasul lui, nu la un ritm impus, şi în domeniul care îl atrage cel mai mult.

Cum zicea şi Socrate: "Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas", şi din păcate la noi, momentan, este numai umplerea unui vas“, a scris Alexandru Budin -  Head of Technology la CP+B London, în comentariul său pe contul de socializare.